Autoritățile fac publice identităţile primelor victime de la Barcelona

Data actualizării: Data publicării:
bruno gulotta

Autoritățile spaniole au făcut public numele primei victime ale atacului din Barcelona. Bruno Gulotta era un cetățean italian, tată a doi copii, care se afla în vacanță în Spania, alături de soția sa și de cei mici.

Presa spaniolă a identificat primele victime ale atentatului de joi, din Barcelona, soldat cu 13 morţi şi peste 100 de răniţi, relatează BBC News. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani, Francisco López Rodríguez, originar din Granada. Soţia sa a fost rănită grav, iar nepoata şi fiul lor cel mic au fost ucişi de asemenea.

Oficialii belgieni au identificat o femeie din orașul Tongeren, care a fost ucisă în atac. Este vorba despre Elke Vanbockrijck, în vârstă de 44 de ani, care se afla în vacanță în Barcelona alături de soțul și fiii săi. 

De asemenea, un bărbat italian, tată a doi copii, se află printre morţi. Bruno Gulotta, în vârstă de 35 de ani se afla în vacanţă cu partenera sa de viaţă şu cu cei doi copii ai săi, potrivit colegilor de serviciu ai italianului, citaţi de The Guardian.

Compania unde lucra acesta, Tom’s Hardware, a anunţat pe Facebook că este în doliu.

Martina , soția bărbatului, mergea în urma soţului ei, cu bebeluşul lor de şapte luni în braţe.

Bărbatul lucra în departamentul de vânzări, la o companie de IT din Legnano, în nordul Italiei. Firma a postat un mesaj de condoleanțe.

„Gulotta a fost strivit pe La Rambla de către un terorist care conducea o dubiță, în timp ce el se plimba de mână cu fiul său în vârstă de 5 ani. Soția sa, Martina, a reușit să îl tragă pe copil din fața mașinii în ultima clipă. Martina se afla în spatele lor, ținând-o în brațe pe Aria, fetița lor în vârstă de doar 7 luni. Martina l-a apucat pe Alessandro de mnă în ultima clipă și a dus copiii într-un loc sigur, însă Gulotta, în vârstă de 35 de ani, a fost ucis instantaneu”, scrie compania pe pagina sa de Facebook.

Secretarul de stat al SUA REx Tillerson a confirmat că printre cei decedați se numără și un cetățean american, relatează The Guardian.

Lucca Russo, un tânăr de 25 de ani, este cel de-al doilea cetățean italian ucis în atentatul din Barcelona. Bărbatul se afla în vacanță alături de logodnica sa când a avut loc atacul. Tânăra a fost și ea rănită, însă nu se află în stare gravă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...