Un spital din România, nominalizat la WORLDCOB. Anual sunt premiate cele mai performante instituții

Data publicării:
spital hol oameni-1

 

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a fost nominalizat la premiul oferit de Confederația Mondială a Mediului de Afaceri (WORLDCOB), în cadrul ediției BIZZ 2015, instituția urmând a fi reprezentată pe 16 mai, la Atena, la ceremonia de decernare, de managerul său acad. dr. Dan Mircea Enescu, notează Agerpres.

În urma mai multor evaluări ale spitalului, s-a constatat respectarea criteriilor de excelență în manageriat, calitatea serviciilor, responsabilitate socială și, nu în ultimul rând, realizările recunoscute internațional”, se arată într-un comunicat al unității medicale.

WORLDCOB este o organizație internațională a mediului de afaceri, cu o vechime de 10 ani în serviciul comunității oamenilor de afaceri. Organizația numără peste 3.000 de membri și își desfășoară activitatea în peste 100 de țări din America, Europa, Asia și Africa.

Anual sunt premiate cele mai performante instituții, firme, organizații din lume. În acest an au fost planificate trei ceremonii de decernare a premiilor, în cadrul BIZZ, pe 16 mai — pentru Europa, la Atena, 31 iulie — 1 august, pentru America, la Los Angeles, și pe 18 octombrie — pentru Asia, în Oman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
La ce viteză consumă cel mai puțin mașina ta. Poți economisi până la 30% la fiecare plin
Digi FM
Ce pasiune are fiica lui Nicușor Dan. Președintele, declarații rare despre Aheea: „I se pare mai interesant”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sam Smith, primele declarații despre logodnă: „Nu voi lăsa otrava pe care o citesc să-mi afecteze modul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regula de aur pe care Matt Damon o respectă cu sfințenie pentru cele patru fiice ale sale: „Indiferent de...
Adevarul
Militarii ucraineni, verdict dur după exercițiile NATO: „Pauzele de cafea și restricțiile pentru drone nu au...
Newsweek
Modificare la pensie începând de vineri. Milioane de români vor munci mai mult înainte să iasă la pensie
Digi FM
“Tot ce am primit de la compania aeriană a fost un e-mail dacă vreau să-mi reprogramez zborul”. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ouăle ecologice, mai nocive pentru mediu decât cele din fermele cu găini în cuști. Ce au descoperit...
Digi Animal World
Elanul revine în România după peste 200 de ani. Primele exemplare s-au adaptat cu succes în Parcul...
Film Now
Orlando Bloom, la bustul gol în Italia. Și-a arătat mușchii în compania noii lui iubite, un model cu peste 20...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...