Declarația prim-ministrului Republicii Moldova, Vasile Tofan, despre Unire, înaintea primei sale vizite la București

Data actualizării: Data publicării:
Vasile Tofan
Vasile Tofan, prim-ministrul Republicii Moldova, discută cu oficialii români la București despre parcursul european al țării sale. Foto: Profimedia
Din articol

Unirea Republicii Moldova cu România nu poate fi încadrată într-un „plan B” și nu poate fi privită ca o a doua opțiune pe lângă integrarea europeană, iar prioritatea Guvernului R. Moldova rămâne aderarea țării la UE până la sfârșitul anului 2028.

Declarațiile au fost făcute de premierul Vasile Tofan, în contextul primei sale vizite oficiale la București, care va avea loc astăzi, informează Moldova 1.

„Întrebarea este prea importantă și de o rezonanță destul de mare, la care trebuie să răspundă cetățenii Republicii Moldova și ai României, ca să o putem cataloga în vreo categorie sau 'plan B'. Nici nu îmi este comod să vorbesc în asemenea termeni. Noi avem un 'plan A' concret - să ducem această țară în Uniunea Europeană și să semnăm tratatul de aderare până în 2028. Acesta este planul nostru 'A' și acum suntem focusați pe acesta”, a declarat premierul Vasile Tofan, miercuri-seară, 29 iulie, într-o emisiune la TV8.

Solicitat să-și exprime opinia personală despre Unire, premierul a evitat un răspuns direct, afirmând că nu poziția sa este cea care contează, ci voința cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

„Nu contează ce cred eu despre acest subiect. Important este ce crede poporul României și poporul Republicii Moldova. Cred că trebuie să-i ascultăm pe ei”, a răspuns Vasile Tofan.

Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, se va afla joi, 30 iulie, la București, în cadrul primei sale vizite oficiale peste hotare, unde va avea o întrevedere cu omologul său, Ilie Bolojan, și cu președintele Nicușor Dan.

Sondaje

În acest moment, sprijinul pentru reunificare diferă considerabil între cele două maluri ale Prutului, comentează Moldova 1.

În timp ce în România sondajele arată constant o susținere de aproximativ 70%, în Republica Moldova procentul este de circa 40%.

Citește și

De ce a renunțat Zelenski la Fedorov şi Sîrski. Din culisele unei decizii care a stârnit proteste în Ucraina. „Nu am timp de discuţii”

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei