Grecia interzice închirierea de şezlonguri şi umbrele pe sute de plaje

Data publicării:
Orange Beach din Halkidiki
Orange Beach din Halkidiki. FOTO: Profimedia Images

Grecia a extins vineri, la peste 250, numărul plajelor pe care este interzisă închirierea de şezlonguri şi umbrele de plajă, în încercarea de a proteja flora şi fauna într-o ţară care se confruntă cu supraturismul, informează AFP și Agerpres.

Comparativ cu 2025, 13 plaje au fost adăugate pe această listă, publicată în fiecare primăvară de la adoptarea unei legi care vizează limitarea proliferării şezlongurilor de închiriat şi a afacerilor care au invadat coastele Greciei, o destinaţie populară mai ales vara, potrivit unei declaraţii ministeriale.

În 2024, primul an în care legea a fost implementată, lista includea 198 de plaje din întreaga ţară.

Anul acesta, 251 de plaje greceşti au fost declarate închise oricărui tip de construcţie, de la şezlonguri şi umbrele închiriate până la structuri temporare din lemn.

Aceste interdicţii vin în urma criticilor şi a unei mişcări cetăţeneşti cunoscute sub numele de "mişcarea prosoapelor", care vizează "recuperarea" spaţiului public de pe plaje în faţa proliferării şezlongurilor, umbrelelor de plajă, cafenelelor, barurilor şi tavernelor.

Guvernul conservator de la Atena a fost forţat să le interzică, în special în zonele protejate din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, atât pe continent, cât şi pe insule.

Obiectivul este "de a asigura protecţia plajelor care au o valoare estetică, geomorfologică sau ecologică deosebită, precum şi conservarea faunei şi florei acestora", se arată într-un comunicat de presă comun al Ministerelor Finanţelor şi Mediului.

Unele dintre aceste plaje protejate sunt zone vitale pentru speciile pe cale de dispariţie, cum ar fi ţestoasele marine şi focile călugăr.

Pe fondul intensificării îngrijorărilor cu privire la impactul turismului excesiv, autorităţile elene au început să demonteze construcţiile ilegale de-a lungul coastelor în ultimii ani.

Joi, echipe însoţite de poliţişti au demolat cabane de plajă pe mica insulă Gavdos, la sud de Creta.

În 2025, o controversă a izbucnit şi pe insula Milos din arhipelagul Cicladelor, cu privire la construirea unui hotel în apropierea uneia dintre cele mai faimoase plaje din Grecia, Sarakiniko. În decembrie, mai mulţi primari din insulele Ciclade şi Dodecanez din Marea Egee au avertizat că turismul excesiv ameninţă însăşi existenţa insulelor.

În 2025, Grecia a fost vizitată de 37,981 milioane de turişti, o creştere de 5,6% faţă de anul precedent, conform cifrelor provizorii publicate la sfârşitul lunii februarie de Banca Greciei, ceea ce înseamnă că, pentru al treilea an consecutiv, a fost înregistrat un nou record în ceea ce priveşte sosirile de turişti.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este ajutorul de deces în 2026 și în câte zile lucrătoare se obţine. Actele necesare pentru a primi banii
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
„Arată de 32!” Elizabeth Hurley, apariție spectaculoasă la 61 de ani, în costum de baie. Fanii au reacționat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Practical Magic 2”, debut dezamăgitor la box-office. Cât a încasat în primul weekend filmul cu Nicole Kidman...
Adevarul
„Și ce-mi faceți?” Ce se întâmplă într-o clasă a VII-a în timpul orei: „Unul doarme, patru filmează pentru...
Newsweek
Avertisment dur: În următorii 5 ani ies la pensie 1.300.000 români. Nu are cine le plăti pensia!
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Au comandat o pizza, dar s-au trezit cu un musafir nepoftit. Ce a găsit o familie din Australia lângă...
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Alina Șerban a câștigat Premiul Publicului la Veneția. Filmul „Eu contez” este inspirat din viața regizoarei