Specializări desfiinţate la universităţi

Data publicării:
admitere

Specializările Maşini-unelte şi sisteme de producţie, Inginerie mecanică şi Substanţe minerale utile vor fi scoase din programa de studiu a Universității Tehnice din Cluj-Napoca.

"La solicitarea facultăţilor, au fost scoase din grila de programe de studii, întrucât nu se mai regăseau la strategia de admitere a universităţii pe care noi o gândim pentru candidaţii care vor deveni studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, fie că ele au fost înlocuite cu specializări noi, fie că se regăseau ca programe de studii la specializări din cadrul altor facultăţi", a declarat Mirela Boţan, purtătorul de cuvânt al UTCN.

Şi Universitatea Babeş-Bolyai şi-a regândit oferta educațională pentru noul an. Tinând cont de cerințele candidaților și de piața muncii, două specializări, dintre care una cu frecvenţă redusă, au fost lichidate.

"La specializarea Informatică de la Odorheiu Secuiesc s-a înregistrat un număr foarte mic de candidați. Astfel, Facultatea de Matematică și de Informatică a decis să nu mai organizeze admitere pentru această specializare. La fel este și în cazul Economiei comerțului și turismului de la Sfântu Gheorghe, învățământ la distanță", a precizat Paul Fărcaş, purtătorul de cuvânt al UBB din Cluj-Napoca.

Anul acesta, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca s-au desfiinţat două specializări cu frecvenţă redusă: Igineria Economică în Agricultură şi Biologie. Reprezentanţii universităţii spun că au luat această decizie din cauza numărului mic de candidaţi. Spre exemplu, în anul 2014, la Biologie au fost scoase la concurs 20 de locuri, iar dintre acestea au fost ocupate doar 6. 

Situația este similară şi la Alba Iulia, la Universitatea "1 Decembrie 1918".

"Anul acesta am solicitat noi ministerului să scoată din lista programelor pe care le vom propune pentru admitere cele două programe de licenţă. Este vorba de Muzeologie şi Asistenţă managerială şi secretariat. Sunt două programe pe care noi am optat să nu le mai propunem candidaţilor, pentru că nu există solicitare pe piaţa muncii", a afirmat Diana Câmpan, purtător de cuvânt al Universităţii "1 Decembrie 1918".

Potrivit Ministerului Educaţiei, la nivel naţional, 86 de specializări şi programe de studii de licenţă intră în lichidare în anul universitar 2015-2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja