Săptămâna bebelușilor purtați în Oradea

Data publicării:
Boba Wrap-Wildflower-port-bebe-colorat-anti-colici-plans-somn-bebelus

Pe lângă faptul că oferă protecție copilului, "marsupiul" promovat de orădencele care s-au alăturat marșului le dă mamelor o mai mare libertate de mișcare.

"Eu aș vrea să atrag atenția asupra babywearing-ului, adică a purtatului copilașului mai ales în mediul urban. Mergem cu autobuzul, mergem cu tramvaiul, urcăm, coborâm pe scări. Cu căruciorul este foarte dificil să ne deplasăm", spune o mamă.

Metoda testată în special de mamele din oraşe este îmbrățișată de un număr tot mai mare de femei. Acest fapt este observat și de reprezentanții asociaților care susțin această idee și care fac demonstrații și traininguri periodice. 

"Întotdeauna am avut parte de priviri curioase ale trecătorilor și, în același timp, nu prea înțelegea lumea ce se întâmplă de ne-am adunat atâtea mămici care purtăm copilașii, însă se pare că mai nou suntem mult mai drăguț privite și lumea a început să se obișnuiască", susţine Adela Savin, organizatoarea acţiunii.

Acțiunea organizată în cadrul Săptămânii Internaționale a Bebelușilor Purtați a reunit aproape 50 de mame. Este pentru al treilea an când pe străzile din Oradea are loc o astfel de plimbare.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are un dascăl în 2026. Suma pe care o încasează ajutorul preotului
Digi FM
Iulia Albu, reacție acidă după ce Mihai Albu a dezvăluit că fiica lor are un iubit: „M-a deranjat. Ține cumva...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta tatăl lui Fuego și cine a fost, de fapt. Artistul a făcut publică prima fotografie: „Am zis de...
Film Now
Actrița din "Cât îmi dai ca să te împușc?", diagnosticată cu cancer în timp ce părinții ei erau în îngrijire...
Adevarul
Mai există cale de întoarcere în Iran? Fost consilier al președintelui Obama: „I-am învățat că au nevoie de...
Newsweek
Casa de Pensii, anunț pentru 6.000.000 români. Schimbare majoră la calculul pensiei. Care este formula?
Digi FM
Alex Velea, sincer despre relația cu Antonia: „Am fost mereu într-un stres”. Ce a răspuns când a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu tensiunea ta arterială când mănânci banane. Explicațiile cardiologilor
Digi Animal World
O femeie, devastată după ce și-a luat husky-ul de la salonul de câini. Nu și-a mai recunoscut câinele după...
Film Now
Halle Berry, în colanți și bustieră, la ora de sport. Împlinește 60 de ani la vară, și-a schimbat look-ul și...
UTV
Azteca și Dana s-au despărțit. „Relația, pur și simplu, s-a consumat”