Timişoara, cel mai important nod logistic din zonă: mii de tone de marfă din întreaga Europă vor fi aduse aici

Data publicării:
intermodal

Mii de tone de marfă din întreaga Europă vor fi aduse aici, lângă Timișoara, la Centrul Intermodal, unde vor fi depozitate pe o suprafaţă de aproximativ 30 de hectare. Proiectul prevede construcţia unui complex de depozitare şi schimb de containere şi a unei staţii feroviare în Timişoara destinate traficului de marfă. Valoarea proiectului este de peste 22 de milioane de euro.

Din acest loc, marfa va fi transportată pe cale rutieră, feroviară sau aeriană în toate colțurile țării, dar și în această parte a continentului.

Consiliul Judeţean Timiş doreşte, prin acest proiect, să transforme capitala Banatului în principalul punct de intrare a mărfurilor în România, dinspre vestul Europei, aspect care va conduce la dezvoltarea economică a Timişului. Lucrările la Centrul Intermodal de Mărfuri vor începe până la sfârşitul acestui an.

”Eu sper ca în toamna sau iarna acestui an vom putea efectiv să demarăm lucrările. Pe regula N+3 pentru unele proiecte din fonduri europene ar trebui ca până în decembrie 2015 să avem lucrările executate şi finalizate“, afirmă Marian Vasile, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Pentru Timişoara, un asemenea centru logistic înseamnă atragerea de mari investitori în oraşul de pe Bega şi totodată de fonduri suplimentare la bugetul local.

„E un avantaj de reducere a timpilor de transport, e un avantaj logistic, mai ales prin prisma faptului că conectează tansportul de căi ferate, transportul pe cale aeriană şi cel rutier. Vorbim de o perspectivă pentru firmele de logistică uriaşă şi de o perspectivă pentru firmele care realizează producţie în Timişoara şi în zona metropolitană“, ne-a declarat Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei.

Potrivit proiectului, centrul intermodal de mărfuri va deservi companii din România, Serbia şi Ungaria, pe o rază de peste 300 de km.

reporter: Miodrag Hojda
operator: Dan Șoșdean
editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă televiziune se lansează în România. Va emite 24 de ore din 24 și vine cu un concept diferit
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Criză în aprovizionarea cu petrol a Europei: Arabia Saudită anulează sau amână livrări
Newsweek
Pensii de invaliditate recalculate și plătite greșit. Abateri de peste 60 de milioane de lei
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”