Vâlcea: O maşină cu trei persoane a căzut în râul Olt. Victimele se pare că nu au reuşit să iasă din autoturism

Data actualizării: Data publicării:
echipe isu in barca pe rau,la un accident
Mai multe echipaje ISU intervin la faţa locului.

O maşină în care se aflau trei persoane a căzut, marţi, în râul Olt, în judeţul Vâlcea. Victimele nu au reușit să iasă din autoturism până la intervenția salvatorilor. Pompierii ajunși la fața locului au tractat la mal maşina în care se aflau doi adulţi şi un copil, aceştia fiind predaţi echipajelor medicale.

ACTUALIZARE 19:00 - Mașina a fost adusă spre mal de salvatori, și potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, toate cele trei persoane din autoturism sunt inconştiente.

„S-a reuşit tractarea maşinii şi tragerea acesteia către mal. Persoanele au fost extrase din autoturism (doi adulţi şi un minor). Sunt inconştiente şi au fost predate echipajelor medicale”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Știrea inițială: 

„Autoturism căzut în râul Olt. În autoturism sunt trei persoane care nu s-au evacuat (din spusele apelantului)”, a transmis, marţi, ISU Vâlcea.

Sursa citată de News.ro a precizat că intervin pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea şi ai Staţiei de Pompieri Brezoi cu trei autospeciale de intervenţie şi două bărci, o autospecială de transport personal şi victime multiple, precum şi trei ambulanţe SAJ.

Incidentul s-a produs în zona Mănăstirii Cornetu, Racoviţa.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”