Cătălin Drulă acuză DNA: Dosarul vaccinurilor este cel mai mare „malpraxis” judiciar

Data actualizării: Data publicării:
Catalin Drula la congres USR
Liderul USR, Cătălin Drulă. FOTO: Inquam Photos / George Calin

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a declarat luni că dosarul privind achiziţia de vaccinuri este "cel mai mare malpraxis judiciar" pe care l-a văzut de când a intrat în politică. El a menţionat că dosarul reprezintă "un atac politic" la Opoziţie şi a precizat că Vlad Voiculescu va rămâne pe lista de candidaţi ai USR pentru alegerile europarlamentare.

"Nu se potriveşte nimic în această poveste. Este cel mai mare malpraxis judiciar pe care l-am văzut de când sunt în politică. E un dosar - nu înţeleg de unde vine, am nişte bănuieli, despre unele dintre ele a scris şi presa. Înţeleg că domnul procuror de acolo are convingeri antivacciniste. Înţeleg că domnul Bologa, care a fost şeful DNA şi nu a fost destul de comod cu actuala Putere, a fost schimbat pentru că i s-a părut că acest dosar nu are structură, nu se susţine", a spus Drulă, pentru B1 Tv, citat de Agerpres.

Liderul USR a precizat că dosarul "criminalizează o procedură" a Uniunii Europene şi nu face referire la "niciun act de corupţie". Liderul USR a subliniat că vaccinurile au fost achiziţionate de UE, care a contractat 4,5 miliarde de doze pentru o populaţie de 450 de milioane de cetăţeni.

"Cei de la Comisia Europeană care au participat la aceste negocieri asta au decis. România nu a contractat de zece ori cât populaţia, ci 80 de milioane la 19 milioane de cetăţeni. (...) De fapt, nici UE nu a luat de zece ori, pentru că până la urmă s-au cumpărat efectiv 2,5 miliarde de doze la nivelul UE. Nici România nu a luat 80 de milioane, ci doar 35. Niciun stat membru nu a făcut achiziţii directe în afară de Ungaria, care şi-a cumpărat singură vaccinuri din Rusia şi din China. Restul statelor membre au participat într-un mecanism de achiziţie comună, în care la fiecare dintre aceste contracte şi acte subsecvente, stabilite de CE, a participat conform cu populaţia sa", a spus Drulă.

Preşedintele USR a apreciat că este "revoltător" modul în care este construit dosarul.

"Se iau comenzile Uniunii Europene, nu ale României, şi decide domnul procuror care sunt OK. Primele cinci, care sunt făcute de Nelu Tătaru, zice că sunt OK. Prima comandă, făcută de Vlad Voiculescu, la patru zile de la învestirea ca ministru, e bună şi aia. A doua comandă îi transformă într-un infractor şi pe el, şi pe Florin Cîţu şi pe toată lumea. (...) Am citit acest referat, este referatul unui antivaccinist, al unui om care nu crede în ştiinţă şi al unui om care interpretează nişte decizii ale UE, nu ale României, la doi ani înainte", a mai spus el.

Drulă a evidenţiat că deciziile privind vaccinarea au aparţinut "în întregime" preşedintelui Klaus Iohannis şi fostului premier Florin Cîţu. El a menţionat că preşedintele Klaus Iohannis a fost cel care a discutat la nivel european despre cota de participare a României.

"În şedinţa de coaliţie în care s-a discutat ce minister o să ia ce partid şi USR-ului i-a revenit Ministerul Sănătăţii, noi am cerut vaccinarea. Şi ni s-a spus : 'Nu, vaccinarea este proiectul de suflet al PNL şi PNL va coordona vaccinarea'. (...) A ieşit un raport despre vaccinare, anul trecut, făcut în guvernarea PNL, în care putem să vedem, pe prima pagină a acestui raport, care declară că vaccinarea a fost un succes absolut, 'misiune îndeplinită'. Cine este acolo? Klaus Iohannis", a afirmat el.

Drulă a mai declarat că Germania a comandat 660 de milioane de doze pentru o populaţie de 83 de milioane, dintre care 200 de milioane au fost distruse din cauză că au expirat. Potrivit acestuia, dacă România ar fi refuzat să participe la mecanismul Comisiei Europene, în săptămânile care au urmat, ţara noastră nu ar fi primit o tranşă întreagă, ci una corespunzătoare comenzii. Drulă a subliniat că pentru actele de oportunitate ale unui decident, acesta trebuie să răspundă politic.

"S-a ales un şef al DNA, domnul Voineag - care este cel care a ajutat la muşamalizarea dosarului lui Ciucă -, care să dea drumul. Când s-a dat drumul? Când Florin Cîţu a dat semne de disidenţă în PNL şi ceilalţi actori... Este o persecuţie politică. Eu ştiu oameni în DNA care desfăşoară o muncă absolut admirabilă şi se expun prin munca pe care o fac. Şi ştiu că şi lor, când se uită la mine astă seară, le este ruşine de ce se întâmplă. Toată lumea îl ştie pe George Matei, că este antivaccinist. Toată lumea îşi dă seama că dosarul acesta nu are nicio substanţă. Care e actul de corupţie? S-a dus Cîţu prin Ibiza cu şefii de la Pfizer? Are vreo dovadă? (...) Acest procuror nu a găsit niciun text de lege care să fie încălcat. A ales un text extrem de vag din legea finanţelor publice, care spune că banii publici trebuie cheltuiţi cu grijă", a susţinut el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. Fosta solistă Class s-a retras din lumina reflectoarelor...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensia unei pensionare a scăzut după ce a ales să mai muncească un an. Câți bani a pierdut la pensie. De ce?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”