Gabriel Vlase, propus la șefia SIE

Data actualizării: Data publicării:
Gabriel Vlase Facebook

Președintele României îl propune pe deputatul PSD Gabriel Vlase în funcția de director al Serviciului de Informații Externe. Klaus Iohannis a transmis o scrisoare în acest sens președinților celor două Camere ale Parlamentului. Gabriel Vlase este vicepreședinte al Camerei Deputaților şi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță Naţională.

Klaus Iohannis l-a ales pe Gabriel Vlase pentru experiența lui în domeniul apărării. 

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 iunie, în temeiul art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţia României, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Petru-Gabriel Vlase", arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Petru-Gabriel Vlase este vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale, potrivit Agerpres.

El este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare, Universitatea Naţională de Apărare, al Colegiului Superior de Securitate Naţională, Academia Naţională de Informaţii, şi doctor în Ştiinţe militare şi informaţii, Academia Naţională de Informaţii.

"Era neceară nominializarea unui candidat pentru că exista riscul ca SIE să rămână fără conducere. În actuala structură a Parlamentului nominalizarea lui Gabriel Vlase este oarecum explicabilă. Vlase de-a lungul carierei sale parlamentare a fost un om care a deținut funcții importante, cum este cea de președinte al delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară NATO. Se deosebește de marea majoritate colegilor lui PSD prin pozițiile pro-euroatlantiste exprimmate și am convingerea că Dragnea nu este foarte fericit cu această propune", a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, pentru G4Media.ro. Publicaţia online menţionează surse potrivit cărora Liviu Dragnea se pregătea să îl acuze pe Iohannis că nu își exercita atribuțiile prezidențiale prin faptul că nu a nominalizat un șef al SIE de aproape doi ani. Acuzaţie care, mai adaugă G4Media.ro, ar fi figurat pe lista concepută de PSD pentru a motiva suspendarea şefului statului.

În septembrie 2016, Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat din funcţia de director al SIE

Vlase apare și în dosarul retrocedărilor în care a fost trimis în judecată Viorel Hrebenciuc. „Deputatul Vlase Gabriel le oferă garanții celor doi inculpați (Adam și Sturdza – n.r.) că după dată de 11 septembrie 2012, când problemele cu justiția vor fi finalizate (făcând referire la decizia ce urmă să se dea la contestația în anulare), va încerca să schimbe ‘starea de spirit’ a celor de care depinde punerea în posesie a hectarelor de pădure”, se arată în rechizitoriul DNA. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cartea electronică de identitate, folosită și la medic de la 1 septembrie. Ce se întâmplă cu actualul card de...
Digi FM
Ce a pățit un britanic în prima zi în București. A vrut să plătească biletul în autobuz și s-a trezit cu 80...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Iubita lui CRBL, despre cum a acceptat mama ei relația cu solistul cu 23 de ani mai mare: "Evident că nu a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Critici dure pentru Anne Hathaway înainte de „Days of Thunder 2”. Randy Quaid rupe tăcerea: „Trebuie să fie...
Adevarul
Situația în care șoferii sunt obligați să oprească, chiar dacă pietonii nu sunt pe trecere. Amenda depășește...
Newsweek
Veste bună pentru pensionari. Când se vor mări pensiile cu 7%? Ce bani se vor primi în plus?
Digi FM
Au 14 copii, dar nu s-ar opri aici. Surprinzător, banii nu sunt principala problemă a acestei familii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Gesturi romantice pe covorul roșu. Adria Arjona și Jason Momoa, îndrăgostiți la premiera noului ei film
UTV
Iustin Petrescu și Hara s-ar fi despărțit după doar două luni de căsnicie. Detaliile observate de fani