Şoferița care a blocat tramvaiele aproape o oră: Cred că din cauza roţii nu au putut trece

Data actualizării: Data publicării:
tramvai

600 de şoferi au fost amendaţi, în ultimele zile, în Bucureşti, pentru că au parcat pe unde au avut chef, fără să ţină cont de faptul că blochează circulaţia pe străzile şi-aşa îngustate de nămeţi.În multe dintre cazuri, troleibuzele si tramvaiele nu au mai putut să treacă şi zeci de călători au avut de suferit. Mai mult decât atât, şoferii care parchează ilegal şi blochează circulaţia mijloacelor de transport în comun ar putea fi daţi în judecată de RATB şi puşi să plătească pierderile regiei.

 

45 de minute a ţinut o şoferiţă blocate tramvaiele de pe linia 5 din Bucureşti. A lăsat maşina prea aproape de linie, iar mijloacele de transport în comun nu au mai putut înainta. Femeia spune că se grăbea să îşi ducă la clinica medicală copilul: „Trebuia să îi pun piciorul în ghips şi nu am avut unde să parchez şi... M-am uitat, mi s-a părut că are loc să treacă tramvaiul şi cred că cu roata asta, uitaţi, am lăsat-o aşa strâmb şi din cauza roţii nu a putut să treacă tramvaiul”.

Lacrimile nu i-au înduplecat însă pe poliţişti. Femeia are dosar penal şi amendă, dar a rămas în continuare cu permisul în buzunar. Nu este singurul caz de acest fel din ultima perioadă.

Opt incidente pe zi a înregistrat, în medie, RATB săptămâna aceasta. De fiecare dată, mijloacele de transport în comun au fost blocate între 20 şi 70 de minute.

Vineri, troleibuzele nu au mai putut circula pe Bulevardul Vasile Milea după ce un şofer a blocat prima bandă. La fel s-a întâmplat şi într-o altă zonă din Bucureşti, unde troleibuzele au fost ţinute pe loc de inconştienţa şoferilor.

Constantin Tobescu - purtătorul de cuvânt al RATB: „ Aceste vehicule depind de firul electric de contact şi nu pot depăşi maşinile parcate neregulamentar. Joi şi vineri am înregistrat blocări foarte mari. Am fost blocaţi în mai multe zone ale Bucureştiului”.

Poliţiştii au dat sancţiuni pe bandă rulantă şoferilor nepăsători. Trei dintre ei au chiar dosar penal pentru blocarea traficului.

Ovidiu Munteanu - purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti: „În ultimele zile, politiştii Brigăzii Rutiere au sancţionat peste 600 de conducători de autovehicule care au oprit sau staţionat neregulamentar”.

Şoferii care parchează neregulamentar riscă amenzi cuprinse între 500 şi 625 de lei şi trei puncte de penalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...