Vulcanul Lewotobi Laki-Laki din Indonezia a intrat iar în erupție. Recomandările autorităților

Data publicării:
Erupția vulcanului Lewotobi Laki-laki, Flores, Indonezia - 13 iunie 2024. Foto: Profimedia

Vulcanul Lewotobi Laki-Laki din Indonezia a intrat în erupție, potrivit Agerpres, care citează AFP. Cea mai mare erupție a avut loc vineri, la ora locala 22:46, când materia vulcanică a ajuns la o înălțime de șase kilometri deasupra craterelor, conform agenției de vulcanologie.

Mai multe alte erupţii au fost înregistrate sâmbătă dimineaţă, inclusiv una care a ejectat o coloană de cenuşă până la altitudinea de 2,5 kilometri. Erupțiile s-au produs la scurt timp după ce Agenția de geologiea ridicat nivelul de alertă la gradul 4, fiind cel mai înalt nivel.

Muhammad Wafid, directorul agenţiei, le-a cerut localnicilor şi turiştilor să păstreze o distanţă de cel puţin şase kilometri în raport cu craterul vulcanului. De asemenea, și aeroportul din orașul Maumere, care deservește curse interne, și-a suspendat activitatea în urma erupțiile vulcanice. Directorul aeroportului susține că autoritățile monitorizează evoluației situației și va decide, în cursul zilei de duminică, dacă se pot relua zborurile.

Vulcanul Lewotobi Laki-Laki a intrat în erupţie şi în luna iulie, expulzând atunci o coloană de cenuşă ce a atins altitudinea de 18 kilometri, fapt care a dus la anularea a circa 20 de zboruri operate pe aeroportul situat pe insula turistică Bali. Indonezia, un vast arhipelag, se confruntă cu o activitate seismică şi vulcanică frecventă datorită poziţionării sale în "Cercul de Foc al Pacificului", cea mai întinsă şi activă zonă vulcanică de pe Terra.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Averea găsită la percheziții în dosarul azilelor din Bihor. Ce ascundea seiful lui Viorel Pașca, totul a fost...
Digi FM
A plecat în vacanța vieții sale, dar o aparentă înțepătură de insectă l-a adus în stare critică. "Când a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, ținta comentariilor acide după o nouă apariție provocatoare: „Ne-a ajuns ce am văzut!” Cum...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Motivul pentru care Angelina Jolie nu și-a refăcut viața amoroasă după divorțul de Brad Pitt: „Mi-a luat...
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie...
Newsweek
Un pensionar a chemat USR, PNL și UDMR în instanță pentru că au anulat indexarea pensiilor. Ce șanse are?
Digi FM
Kate Middleton, apariție neașteptată la Wimbledon. Gestul făcut înainte de meciul lui Arthur Fery a cucerit...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Hidratarea nu este suficientă pe timp de caniculă. Cum trebuie adaptată alimentația când sunt temperaturi...
Digi Animal World
A deschis portiera camionului și a încremenit. Cine îl aștepta pe scaunul șoferului: „La început mi-a fost...
Film Now
Fiica lui Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, imagini virale după debutul în teatru: „Asistăm la...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...