A murit Hosni Mubarak. Fostul președinte egiptean a fost dat jos de popor după 30 de ani prin revoluția din 2011

Data actualizării: Data publicării:
MUBARAK-AFP Mediafax Foto-STR 1-1

Fostul președinte egiptean, Hosni Mubarak, a murit la 91 de ani într-un spital din Cairo, informează BBC.

Mubarak a condus Egiptul timp de 30 de ani, până să fie înlăturat de la putere de armată și populație, în 2011. Fostul şef de stat a fost nevoit să plece de la putere pe 11 februarie 2011, la finalul unei revolte de 18 zile reprimată în sânge.

Hosni Mubarak a fost judecat și găsit vinovat de complicitate la uciderea protestatarilor în timpul revoluției din 2011. Condamnarea a fost atacată, iar Mubarak a fost eliberat.

Condamnat în 2012, eliberat în 2017

Hosni Mubarak a fost arestat în aprilie 2011, la două luni după ce a fost înlăturat de la putere în urma protestelor de la Cairo şi a fost acuzat de complicitate la crimă şi corupţie.

Procesul în care a dat socoteală pentru reprimarea sângeroasă a manifestaţiilor din timpul primăverii arabe s-a încheiat în 2012. În primă instanță, fostul președinte egiptean a fost condamnat la închisoare pe viață pentru „complicitate" la uciderea a 239 de manifestanți.

Avocatul său a făcut atunci apel şi Curtea de Casație a anulat sentinţa, dispunând rejudecarea cazului. Procesul a fost reluat în mai 2013. Între timp, Hosni Mubarak a fost judecat şi pentru corupţie şi fraude economice din vremea în care era preşedinte, dar a fost găsit nevinovat pentru toate aceste acuzaţii.

În 2014, Mubarak a fost achitat. Au urmat noi apeluri, dar fostul lider fost pus în libertate în 2017.

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna a emoționat o femeie bolnavă de cancer, care îi spusese că arată "îngrozitor" fără perucă. Răspunsul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine