Japonia pregăteşte măsuri pentru „stare de urgenţă”, cu 5 luni înainte de JO. Se pot rechiziţiona clădiri pentru a se folosi ca spitale

Data publicării:
Japanese Prime Minister Shinzo Abe Press Conference
FOTO: Getty Images

Guvernul japonez a aprobat marţi un proiect de măsuri pentru „stare de urgenţă” care le permite autorităţile să ceară izolarea şi să rechiziţioneze clădiri pentru a le folosi ca spitale în vederea întăririi luptei împotriva epidemiei de coronavirus, cu cinci luni înainte de Jocurile Olimpice, relatează AFP, citată de Agerpres.

„În prezent, nu suntem într-o situaţie care să necesite declararea unei stări de urgenţă”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al guvernului, Yoshihide Suga.

Virusul a infectat peste 500 de persoane în Japonia şi a provocat nouă decese. Epidemia mondială a ridicat îndoieli asupra posibilităţii de a organiza Jocurile Olimpice, a căror deschidere este prevăzută la 24 iulie, chiar dacă autorităţile afirmă cu regularitate că pregătirile continuă conform planului.

Spre deosebire de vecinul său Coreea de Sud, Japonia nu a derulat teste la scară mare, iar guvernul lui Shinzo Abe se află sub tirul criticilor pentru felul în care a gestionat situaţia la bordul unei nave de croazieră andocată în apropiere de Tokyo pe care au fost constatate aproape 700 de cazuri la capătul unei carantine de două săptămâni.

Abe a produs surpriză cerând recent închiderea şcolilor publice pentru circa o lună.

Proiectul anunţat marţi este o revizuire a unei legi din 2012 destinate limitării răspândirii unei noi gripe. Textul de lege ar urma să fie aprobat în această săptămână.

Abe ar urma de asemenea să anunţe separat un plan de ajutor financiar pentru a face face consecinţelor economice ale epidemiei.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”