Video Momentul în care un medic din China a căzut din picioare de epuizare. A doua zi s-a întors la pacienți

Data publicării:
Un medic din China a lesinat de epuizare

În timp ce victimele au acaparat atenția lumii, se ştiu puține lucruri despre medicii din China care luptă împotriva noului coronavirus.

Aproape 90% dintre doctorii din Wuhan, oraşul-focar al epidemiei, s-au îmbolnăvit în timp ce-şi făceau meseria. Unii au luat virusul, alții au căzut din picioare de epuizare.

Ocupat cu salvarea de vieţi, un doctor se pune pe el însuşi pe ultimul plan. Epuizat din cauza orelor suplimentare, el s-a prăbuşit pentru 30 de secunde. A încercat să-şi revină, dar nu a reuşit să meargă normal. În scurt timp s-a prăbuşit din nou şi a lovit cu putere solul.

De data aceasta şi-a pierdut cunoştinţa pentru 5 minute. După ce a primit îngrijiri medicale, a insistat să lucreze în ziua următoare. În urma căzăturii, bărbatul s-a lovit la cap şi şi-a rupt dinţii din faţă.

Un alt doctor a mărturisit că a făcut până la 8 intervenţii pe zi. Cadrele medicale spun că el lucrează mereu până târziu şi biroul este casa lui.

Povestea i-a impresionat pe mulţi în mediul online: „Aceasta e cu adevărat o slujbă cu risc ridicat, respect“, „Meseria de medic e una nobilă şi dificilă.“

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Ce pensie iei dacă ai muncit 35 sau 40 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu pe țară?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine