O femeie de 85 de ani din Danemarca și un bărbat de 89 de ani din Germania se întâlnesc zilnic la frontiera închisă

Data publicării:
90356409_1513847795457660_1973571982574223360_n
Sursa foto: Henrik Frandsen/Facebook

Un cuplu în vârstă a devenit faimos pentru că a continuat să se întâlnească în fiecare zi, chiar dacă granița între țările lor a reapărut, scrie BBC.

Inga Rasmussen, în vârstă de 85 de ani, este din Danemarca, iar Karsten Tüchsen Hansen, în vârstă de 89 de ani, este din Germania. Cei doi se întâlnesc zilnic în apropierea orașului german Aventoft, păstrând distanța recomandată.

Granița dintre Germania și Danermarca a fost închisă în urmă cu două săptămâni, din cauza pandemiei de coronavirus. În Germania sunt peste 67.000 de cazuri confirmate, iar în Danemarca peste 2.500.

Zona Schengen permite cetățenilor trecerea liberă între țările membre, însă în contextul pandemiei de coronavirus mai multe state au recurs la controale sau chiar închiderea granițelor.

Cu toate acestea, Inga Rasmussen și Karsten Tüchsen Hansen nu se lasă descurajați de pandemie. "Este trist, însă nu putem schimba situația", a declarat femeia pentru televiziunea germană de stat Deutsche Welle.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Cei doi bătrâni au devenit celebrități locale în această perioadă, după ce primarul orașului danez Tonder i-a descoperit în timp ce se plimba cu bicicleta.

Inga Rasmussen și Karsten Tüchsen Hansen s-au cunoscut în urmă cu doi ani și de un an de zile au petrecut aproape fiecare zi împreună.

Inga Rasmussen locuiește în orașul danez Gallehus și conduce până la graniță, în timp ce Karsten Hansen vine cu bicicleta din orașul german Süderlügum.

Cei doi au călătorit împreună în trecut și plănuiesc să o facă din nou, după ce situația revine la normal.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Un avion Delta Air Lines a aterizat de urgență după ce pilotului i s-a făcut rău în timpul zborului: „Trebuie...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja