Restricții mai dure pentru nevaccinați în mai multe landuri din Austria, din cauza creşterii cazurilor de Covid

Data actualizării: Data publicării:
imagine dintr-o piata din viena
Mai multe landuri din Austria au anunţat reguli mai stricte pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Mai multe landuri din Austria au anunţat reguli mai stricte pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, pe fondul creşterii numărului de infectări cu coronavirus. 

Începând din 8 noiembrie, doar persoanele care s-au vindecat de COVID-19 ori s-au vaccinat împotriva acestei boli vor avea acces în restaurante, baruri şi la evenimente mai ample, au anunţat autorităţile. Aceasta înseamnă că un test negativ la infecţia cu coronavirus nu va mai fi suficient. Austria are aproximativ 63% rată de vaccinare. 

În multe locuri va fi obligatorie purtarea unei măşti de protecţie de tip FFP2, de pildă în centre comerciale şi pieţe închise. De asemenea, vor fi intensificate controalele.

Vineri, landurile Tirol, Austria Superioară şi Carinthia, iar anterior Stiria şi Viena au impus sau anunţat măsuri similare. Luni, Austria Inferioară a devenit cel de-a şaselea land austriac cu astfel de restricții. 

Scopul este de a preveni suprasolicitarea spitalelor, unde numărul pacienţilor infectaţi cu coronavirus a crescut semnificativ, relatează dpa, citată de Agerpres. Landurile austriece impun, astfel, măsuri mai stricte decât cele indicate până acum de guvernul federal.

Primarul Vienei, Michael Ludwig, a cerut reguli uniforme la nivel întregii ţări.

Landurile Burgenland, Salzburg şi Vorarlberg nu şi-au anunţat deocamdată intenţia de a înăspri restricţiile pentru nevaccinaţi.

Austria a raportat duminică 5.684 de cazuri noi de infectare în precedentele 24 de ore, după ce în urmă cu o săptămână numărul lor era de 3.624. Incidenţa pe şapte zile a ajuns la 362,4 de cazuri noi la 100.000 de locuitori.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cât costă înmatricularea unei mașini aduse din străinătate în 2026. Ce taxe trebuie să plătești
Digi FM
Iubita tinerică a fostului Balon de Aur e model și pozează în costum de baie. E cu 38 de ani mai mică decât el
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Merge zilnic la mormântul starului rock pe care l-a iubit 40 de ani. Ultimele ore din viața lui: "M-a rugat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman, despre partea întunecată a copilăriei la Hollywood: „Eram prezentată ca o Lolita sexualizată”
Adevarul
Sarcofag roman de copil, descoperit intact în Constanța. Ce au găsit arheologii în interiorul mormântului...
Newsweek
Nou scenariu pentru indexarea pensiilor. Creștere de 5% și ajutoare pentru pensionarii cu pensii mici
Digi FM
Donald Trump, acuzat de viol de o regină a frumuseții născută la Cluj. Beatrice Keul susține că a fost...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să mănânci pentru a reduce riscul de pietre la rinichi. 5 alimente recomandate de specialiști
Digi Animal World
Parada pisicilor de lux! 1.500 de feline din 36 de țări s-au luptat pentru titlul de cele mai frumoase din...
Film Now
La 84 de ani, Harrison Ford dovedește că vârsta e doar un număr. Actorul, pe bicicletă de-a lungul coastei...
UTV
Mădălina Ghenea își toarnă lapte pe frunte de 15 ani. Ce presupune ritualul neobișnuit la care apelează...