Video Negocierile de la Geneva asupra programului nuclear al Iranului s-au încheiat. Care au fost concluziile. Anunțul Teheranului

Data actualizării: Data publicării:
donald trump air force one reporteri
Președintele Donald Trump vorbește cu reporterii la bordul Air Force One, Foto: Profimedia Images

Iranul și Statele Unite au ajuns la un acord privind principalele „direcții de urmat” în cadrul celei de-a doua runde de negocieri nucleare de la Geneva, marți, dar mai sunt încă multe de făcut, a declarat ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi. Preşedintele american Donald Trump a declarat că va fi implicat în mod „indirect” în discuţiile cu Iranul, înainte ca acestea să înceapă în orașul elvețian, şi a dat asigurări că Teheranul „doreşte să ajungă la un acord”.

Teheranul anunță „progrese”

ACTUALIZARE 16.45 Progresul înregistrat nu înseamnă că se va ajunge în curând la un acord, dar drumul a fost deschis, a declarat Abbas Araqchi presei iraniene după încheierea negocierilor.

Mass-media de stat iraniană a raportat anterior că Iranul va închide temporar o parte din Strâmtoarea Hormuz, o rută vitală pentru aprovizionarea globală cu petrol, în timp ce poartă discuții cu Statele Unite privind programul său nuclear. Statele Unite au trimis o forță de luptă în regiunea Golfului pentru a presa Teheranul să facă concesii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că „schimbarea regimului” din Teheran ar putea fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla, în timp ce liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat marți că orice încercare a SUA de a răsturna guvernul său va eșua.

Chiar în momentul în care negocierile au început la Geneva, mass-media de stat iraniană a raportat că anumite părți ale strâmtorii strategice vor fi închise pentru câteva ore din motive de „precauție de securitate”, în timp ce Garda Revoluționară iraniană a efectuat exerciții militare în zonă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Teheranul a amenințat în trecut că va închide strâmtoarea pentru navigația comercială în cazul unui atac, o măsură care ar bloca o cincime din fluxurile globale de petrol și ar determina creșterea prețurilor la țiței.

Știrea inițială

„Voi fi implicat în acele conversaţii în mod indirect şi vor fi foarte importante. Vom vedea ce se poate întâmpla. Iranul este un negociator dur (...)”, le-a declarat Trump, luni, reporterilor la bordul avionului prezidenţial, relatează EFE preluată de Agerpres.

Citește și: Reza Pahlavi îi cere lui Trump să intervină militar „de urgență” în Iran: „Să punem capăt acestui regim nedorit”

Preşedintele Donald Trump şi-a exprimat, de asemenea, dorinţa ca SUA şi Iranul să ajungă la un acord "în loc să trimită" bombardiere B-2 „pentru a elimina potenţialul lor nuclear”.

„Sper că vor fi mai rezonabili. Ei doresc să ajungă la un acord. Nu cred că îşi doresc consecinţele de a nu ajunge la un acord”, a subliniat preşedintele american.

Citește și: Netanyahu pune condiții dure pentru un acord între SUA și Iran: „Am prezentat poziţia noastră foarte clar"

Iranul şi Statele Unite vor organiza marţi a doua rundă de negocieri în domeniul nuclear, Teheranul arătându-se deschis să dilueze uraniul său îmbogăţit la un nivel ridicat în schimbul unei relaxări economice şi în contextul unor ameninţări reînnoite venite din partea lui Trump.

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, se află deja în oraşul elveţian, în timp ce delegaţia americană la aceste discuţii este condusă de emisarul Casei Albe Steve Witkoff şi de ginerele lui Trump, Jared Kushner.

Întâlnirea va avea loc la ambasada Omanului şi va fi mediată de şeful diplomaţiei omaneze, Badr bin Hamad al Busaidi.

Citește și: „Nu știm ce se va întâmpla în următoarea oră”. Iranul, măcinat de furie și durere după încetarea protestelor: „Tremură de frică”

Familia unui protestatar ucis în Iran a fost obligată să plătească pentru glonţul care l-a ucis, spune mătușa tânărului

Editor : A.P. | C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cu cât îți crește salariul pentru fiecare prag de vechime. Cum se aplică majorările din noua Lege a...
Digi FM
„Anna, ţine-ţi prostul acasă!" Reacţii după ce un bărbat a desenat o declaraţie de dragoste pe o stâncă, în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lora, probleme de sănătate la 44 de ani. Artista a publicat raportul medical: „Urmează cel puțin 10 ședințe...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Matt Damon, frumoasa balului într-o rochie albastru regal, mulată pe corp. Luciana a furat atenția...
Adevarul
Reacția învățătoarei care a luat 4,90 la titularizare: „M-a trecut din iad în rai”. La ce notă a ajuns după...
Newsweek
Ce pensie a primit un pensionar după 40 ani munciți? Noroc cu punctele de stabilitate. Altfel, era foarte mică
Digi FM
Ce avere are Mirabela Grădinaru. Documentele partenerei lui Nicușor Dan au fost făcute publice
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Așa arată cu adevărat Soarele. Cele mai detaliate imagini realizate vreodată dezvăluie un fenomen spectaculos
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Antonio Banderas, declarație surpriză despre infarctul care i-a schimbat viața: „Cel mai bun lucru care mi...
UTV
Alina Pușcău a dezvăluit că se confruntă cu o boală gravă. „Am cinci tumori. Vă rog să vă rugați pentru mine”