Un Salon Auto al superlativelor la Geneva. Peugeot 308, Maşina Anului în Europa

Data publicării:
salon auto geneva

Geneva este locul în care trebuie să se afle în aceste zile pasionaţii de maşini scumpe. În oraşul elveţian are loc unul dintre cele mai importante saloane auto din lume, iar cei mai mari producători şi-au lansat aici ultimele modele, maşini care doboară record după record în privinţa vitezei. Până acum, doar jurnaliştii le-au putut admira, fiindcă show-ul va fi deschis abia joi publicului larg. La Salonul Auto de la Geneva a fost anunţată şi maşina anului în Europa: este vorba de Peugeot 308, care a devansat modele produse de rivalii de la Mercedes, Mazda şi BMW.

Salonul Auto de la Geneva din acest an este unul al superlativelor, iar modelul GT Speed al celor de la Bentley nu face excepţie: atinge 330 de kilometri pe oră şi are un motor de şase litri care dezvoltă peste 630 de cai putere. Iar noul model Lamborghini Huracan este visul pasionaţilor de viteză, atingând 100 de kilometri pe oră în trei secunde. Viteza maximă este de 325 de kilometri pe oră. Producători ca Pagani, Zonda şi Maserati au prezentat şi ei modele la care visează mulţi iubitori de automobile.

Un moment special a fost anunţarea celei mai bune maşini a acestui an în Europa: Peugeot 308.

22 de jurnalişti din întreaga lume au avut de ales dintr-o listă de şapte autoturisme, din care au făcut parte, printre altele, mărci precum Mercedes, BMW, Skoda şi Citroen.

În afara volanului de dimensiuni reduse, sistemul i-cockpit al celor de la Peugeot se mai bazează pe trei elemente: ceasuri de bord modificate, o consolă centrală impunătoare şi un touchscreen de 9,7 inci.

Utima oară când Peugeot a câştigat titlul de Maşina Anului în Europa a fost în 2002. Premiul a fost luat atunci de modelul 307.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oraşul din România din care localnicii fug cu prima ocazie. Lipsa locurilor de muncă, unul dintre motive
Digi FM
Elena Lasconi își caută consilier personal. Anunțul postat pe rețelele sociale a stârnit reacții ample: „Un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât ar fi costat rochia de mireasă purtată de soția lui Dorian Popa. Creația vestimentară a fost realizată în...
Film Now
A câștigat șapte premii Emmy și două Tony, dar cel mai mândru e de fiica sa. Fata lui Bryan Cranston, rol...
Adevarul
Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderi teritoriale pentru a adera la UE, spune cancelarul Germaniei
Newsweek
Casa de Pensii a anunțat prețul pentru tratamentele balneare. Cum obțin pensionarii o reducere de 2.300 lei?
Digi FM
Mihaela Rădulescu atacă dur familia lui Felix Baumgartner: „V-am făcut o listă cu ce am realizat în 11 ani”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
Cum arată cea mai lentă pasăre de pe planetă: „Se târăște prin aer”
Film Now
Cameron Diaz, declarații neașteptate după ce a devenit mamă pentru prima oară la 47 de ani: „Încerc să rămân...
UTV
Cum a apărut mama lui Dorian Popa la nunta artistului. Imaginile cu „Mamișor” și nora ei au devenit virale