Preşedintele Nicuşor Dan participă azi la Forumul de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări

Data publicării:
nicusor dan inquam octav ganea
Nicușor Dan. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele Nicuşor Dan, prezent în Croaţia la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, va participa miercuri la sesiunea specială a Forumului de Afaceri al I3M.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului va fi în Panelul Liderilor din cadrul Forumului de Afaceri al Iniţiativei, alături de reprezentanţi ai mediului financiar şi de afaceri din regiune, dar şi din SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Canada. Vor fi prezente şi instituţii financiare internaţionale, precum Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Interamericană de Dezvoltare, U.S. International Development Finance Corporation, Japan Bank for International Cooperation şi Japan External Trade Organization. Evenimentul este prezentat ca o platformă majoră de mobilizare a investiţiilor, în special în sectorul energetic.

Forumul reuneşte peste 1.200 de participanţi din 45 de state, reprezentând 174 de entităţi oficiale şi peste 700 de companii şi instituţii financiare. Administraţia Prezidenţială notează că participarea numeroasă a companiilor româneşti arată interesul mediului privat pentru proiectele regionale.

Iniţiativa celor Trei Mări este o platformă politică flexibilă şi informală, la nivel prezidenţial, care reuneşte cele 12 state membre ale UE aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). Grecia a devenit al 13-lea membru al Iniţiativei în 2023, în urma Summitului de la Bucureşti.

Iniţiativa are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale Uniunii Europene prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital. Principiile de bază ale Iniţiativei celor Trei Mări sunt promovarea dezvoltării economice, creşterea coeziunii la nivel european şi consolidarea legăturilor transatlantice.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Pensiile înghețate oficial, timp de 3 ani. Care pensionari iau, totuși, un sprijin de 538 lei pe lună. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...