Legea insolvenței încinge spiritele în Parlament. Dispută între parlamentari și reprezentanții BNR

Data publicării:
Comisia juridica insolventa

„Dacă tot încercăm să rescriem doar de dragul de a rescrie, eu mă voi împotrivi acestei abordări. Dacă tot încercăm să facem aşa, varză, tocăniţă, nu o să meargă”, a spus deputatul PSD Ana Birchall, inițiatoarea proiectului legislativ.

„Veniţi aici să facem un populism. Vă rog, lăsaţi-mă să termin. Dacă nu vă potoliţi, vă reamintesc că am posibilitatea să vă dau afară din sală”, a fost replica deputatului PNL Ovidiu Nicolescu.

„Este imoral să plăteşti o datorie imorală”, a fost opinia deputatului PSD Ninel Peia.

„Discutăm de un concept numit credit şi nu de moralitatea sau imoralitatea acestui concept. Mi se pare extrem de ciudat să vorbim de moralitate”, a răspuns şeful Direcţiei Juridice a BNR.

„Domnii, reprezentanţii băncilor, dacă vor să facă legi pot să candideze în 2016. Deocamdată acceptăm numai sugestii şi noi facem legile în acest moment”, i-a spus Ninel Peia lui Alexandru Păunescu.

Dezbaterile asupra legii insolvenței au fost reluate după izbucnirea crizei francului elvețian, în condițiile în care circa 75.000 de români au credite în această monedă și mulți dintre ei nu-și mai pot plăti ratele la cursul actual al monedei elvețiene.

FMI a avertizat însă că e nevoie de un studiu de impact înainte de adoptarea acestei legi.

„O lege a falimentului personal eficientă reprezintă o componentă importantă a sistemului modern de insolvenţă şi sprijinim eforturile autorităţilor de a realiza o legislaţie în acest domeniu. Suntem, totuşi, profund îngrijoraţi de faptul că adoptarea unei legi a falimentului personal fără un studiu de impact adecvat, fără consultarea părţilor interesate şi fără un sprijin instituţional adecvat nu-şi va atinge obiectivele”, se arată într-o scrisoare transmisă ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, de Andrea Schaechter, şefa misiunii FMI în România, şi de Elisabetta Capannelli, Country Manager al Băncii Mondiale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Zilele libere legale din noiembrie și decembrie 2026. Cine beneficiază și cum sunt plătite
Digi FM
"Nu credeam că veți deveni și mai ticălos. Sunteți o rușine pentru România onestă". Tudor Chirilă, vehement...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Anca Badiu la 48 de ani și cu ce se ocupă. De ce s-a retras din lumina reflectoarelor fosta membră...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Parcă a întinerit! Soția lui Pierce Brosnan, elegantă la 63 de ani, într-o rochie subțire de satin: "007 ar...
Adevarul
Trei angajate ale Universității din București, cercetate pentru delapidare. Prejudiciul depășește 1,6...
Newsweek
Curtea de Conturi acuză: 2.200.000 pensii greșit recalculate: Ministrul Muncii: Nu recunoaștem nimic!
Digi FM
De ce chelnerii îți iau farfuria înainte ca ceilalți de la masă să termine de mâncat. Ce spune, de fapt...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Știai? Motivul pentru care geamurile avioanelor au mici găuri la bază
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Demi Moore a împlinit 64 de ani! Imagini dulci postate de fiica ei cea mică, Tallulah: Cea mai tare mamă!
UTV
Adela Popescu a dezvăluit cum este Radu Vâlcan în spatele camerelor și ce diferență există între ei. „El este...