Live

Mica Unire, sărbătorită cu defilări şi hora Unirii

Data actualizării: Data publicării:

Defilări, discursuri, depuneri de coroane și tradiționala horă a Unirii în care s-au prins zeci de persoane. Așa a fost marcată la Oradea Ziua Micii Uniri - împlinirea a 159 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Manifestările organizate de autorităţi au fost urmate de o inedită acţiune a studenţilor orădeni, care au format o hartă umană a României.

Ceremonialul militar care a marcat Ziua Micii Uniri a debutat la ora 12, la statuia voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii.

Slujba oficiată de un sobor de preoți a fost urmată de depunerea de coroane și discursurile autorităților.

"Lecţia pe care strămoşii noştri ne-au dat-o atunci este o lecţie de adevărată democraţie, aceea că o naţiune trebuie să aibă ultimul cuvânt de spus în privinţa propriului destin", a arătat, în discursul său, Ioan Mihaiu, prefectul judeţului Bihor.

În premieră, persoanele cu deficienţe de auz au beneficiat de prezenţa unui intrepret mimico-gestual. La final cei prezenți s-au prins într-o horă a unirii.

Două ore mai târziu, tot în Piața Unirii studenții orădeni au format o hartă umană a României.

"Acest eveniment are ca principal obiectiv marcarea celei de-a 159-a aniversări a Unirii Principatelor Române şi promovarea ideii de unitate în rândul studenţilor”, au precizat organizatorii.

Manifestări dedicate Unirii Principatelor au fost organizate și în Baia Mare.

Reporteri: Bogdan Băcilă, Anca Deac, Izabela Jurasko
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Angajata lui Gigi Becali de la FCSB nu s-a mai ferit și a spus totul: ”Era o povară”. Acum vede lucrurile diferit

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Incident la stația de metrou Piața Unirii. Toți călătorii au fost evacuați dintr-un tren

Călătorii care trec prin stația Piața Unirii vor putea împrumuta cărți de la "Biblioteca de la Metrou"

Iohannis, de Ziua Unirii Principatelor: Deciziile pe care le vom lua în acest an electoral vor influența cursul țării noastre

„Să ne unim pentru a apăra România de populiști”: Liderul PNL Nicolae Ciucă a vorbit despre „destinul României”, la Iași

Partenerii noștri