Live

Mașinile electrice vor avea numere de înmatriculare verzi începând de astăzi

Data publicării:
Sursa foto: MAI/Facebook

Astăzi a fost eliberat primul număr de înmatriculare verde, anunță Ministerul Afacerilor Interne, aceste numere fiind dedicate mașinilor nepoluante.

Astfel, începând de astăzi, cele 17.000 de vehicule electrice înmatriculate în România pot beneficia de numere de culoare verde, iar preschimbarea se va realizat la cerere, cât timp sunt îndeplinite criteriile de acordare.

Potrivit MAI, prin introducerea numerelor de înmatriculare de culoare verde pentru mașinile nepoluante se dorește creșterea vizibilității acestor tipuri de vehicule și încurajarea celorlalți participanți la trafic să opteze pentru astfel de mijloace de transport.

Ordinul comun care reglementează acordarea de numere de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde a fost publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii aprilie.

Astfel, conform Ordinului comun al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, al ministrului Afacerilor Interne şi al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, numerele de înmatriculare cu litere şi cifre de culoare verde vor fi acordate exclusiv autovehiculelor cu emisii zero de CO2 (maşini pur electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen).

"Numerele de înmatriculare dedicate maşinilor nepoluante vor funcţiona ca un paşaport verde pentru acest tip de autovehicule. Prin identificarea clară şi vizibilă a vehiculelor nepoluante în trafic, creăm cadrul pentru acordarea unor facilităţi celor care le utilizează: fie că vorbim de parcare gratuită, acces permis în zone cu emisii reduse, reduceri de taxe şi impozite, autorităţile locale, în special cele din marile aglomerări urbane, vor avea un instrument de lucru foarte util", a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Noile măsuri vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea Ordinului în Monitorul Oficial.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

E gata să plece la 5.000 km distanță, după ce amanta a născut al doilea copil, iar soția al patrulea. Pe cine ia cu el

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

1 din 5 mașini cumpărate în România de la începutul anului a fost electrică sau hibridă

Una din cinci mașini cumpărate în România în 2023 a fost electrică sau hibridă. Mașinile "verzi" câștigă teren pe plan local

Românii au cumpărat pentru prima dată mai multe mașini noi electrice și hibride decât diesel

Partenerii noștri