Live

Rezultatele la Simularea Evaluării Naţionale 2025. Elevii află astăzi ce note au obținut

Data actualizării: Data publicării:
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale vor fi comunicate luni, potrviti calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. 

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi în consiliile profesorale, în vederea adoptării unor măsuri punctuale adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare, scrie Agerpres.

Notele obţinute nu sunt trecute în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, acestea pot fi trecute în catalog.

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut pe 17 martie proba la Limba şi literatura română, iar marţi proba la Matematică din cadrul simulării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale au susţinut pe 19 martie proba la Limba şi literatura maternă.

Prezenţa la fiecare probă a fost de peste 92%.

Calendar Evaluare Națională 2025

Primul examen propriu-zis de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a va fi pe 23 iunie.

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației, după fiecare probă elevii vor avea o zi liberă.

  • 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională;
  • 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a;
  • 23 iunie 2025: Limba și literatura română - probă scrisă;
  • 25 iunie 2025: Matematică - probă scrisă;
  • 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă - probă scrisă;
  • 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor;
  • 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Controversă uriașă! FIFA a luat decizia, după ce englezii au cerut suspendarea jucătorilor Argentinei la finala Mondialului

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Când începe anul școlar 2026-2027: Calendarul complet al cursurilor și vacanțelor. Schimbările anunțate de Ministerul Educației

Bacalaureat 2026: Încep înscrierile pentru sesiunea de toamnă. Ce acte sunt necesare și până când se depun dosarele

Definitivat 2026: Peste 9.600 de profesori susțin proba scrisă. Programul examenului și calendarul rezultatelor

Ce se poate schimba în evaluarea și notarea elevilor. Standardele propuse de Ministerul Educației vor sta la baza viitoarelor examene

Partenerii noștri