Un urs a ajuns într-o localitate aflată la câțiva kilometri de București: localnicii au fost alertați. Ce spune Prefectura Ilfov
Locuitorii din comuna Gruiu, județul Ilfov, aflată la câțiva kilometri de București, au fost informați de autoritățile locale după ce, în cursul zilei de marți a fost semnalată prezența unui urs în zona împădurită aflată în apropierea localității. Prefectura Ilfov a transmis ulterior că „intervenția efectivă în cazul prezenței unui urs în intravilan nu reprezintă o atribuție a prefectului și nici a Instituției Prefectului”.
Primăria Comunei Gruiu a transmis că instituțiile abilitate au fost alertate, iar situația a fost monitorizată pentru a preveni eventuale incidente și pentru a asigura siguranța populației.
Reprezentanții administrației locale le-au recomandat cetățenilor să manifeste prudență și să respecte măsurile de siguranță transmise de autorități.
„Evitați complet plimbările, activitățile sportive sau culesul de fructe de pădure și ciuperci în zona împădurită în această perioadă”, au transmis reprezentanții Primăriei într-un mesaj de pe Facebook.
„Dacă vă deplasați cu mașina și observați animalul, nu opriți sub nicio formă pentru a face fotografii sau filmări. Nu coborâți din vehicul și nu deschideți geamurile”, se mai arată în mesajul transmis localnicilor.
„Este însă esențial de precizat că intervenția efectivă în cazul prezenței unui urs în intravilan nu reprezintă o atribuție a prefectului și nici a Instituției Prefectului”, se arată în comunicatul de presă transmis.
Prefectura invocă prevederile O.U.G. nr. 81/2021, potrivit cărora responsabilitatea gestionării unor astfel de situații aparține echipei de intervenție imediată organizate la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.
„Legea stabilește fără echivoc cine coordonează intervenția”
Această structură este coordonată de reprezentantul primăriei, respectiv primarul sau viceprimarul, și este formată din reprezentantul gestionarului fondului cinegetic, medicul veterinar și reprezentantul Inspectoratului de Jandarmi Județean, conform informațiilor transmise în comunicat.
„Această echipă este singura abilitată să analizeze situația concretă din teren și să stabilească măsurile care se impun, inclusiv alungarea, relocarea sau extragerea exemplarului, atunci când există un pericol pentru viața ori integritatea persoanelor”, au transmis reprezentanții instituției.
Instituția mai afirmă că „prefectul și Instituția Prefectului nu pot substitui autoritatea administrației publice locale și nu pot exercita atribuții pe care legea le conferă în mod expres primarului și echipei de intervenție”.
Prefectura Ilfov își exprimă, totodată, regretul că „au fost formulate declarații publice care transferă către alte autorități responsabilități stabilite în mod explicit de legislația în vigoare”.
De asemenea, reprezentanții au transmis că vor continua să ofere sprijin instituțional autorităților competente și au subliniat că „legea stabilește fără echivoc cine coordonează intervenția și cine ia deciziile operative”, competențe care, potrivit instituției, „nu pot fi transferate prin declarații publice și nici eludate prin atribuirea responsabilității altor instituții”.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News