Live

Video Peste 75 de morţi într-un accident de autobuz în Afganistan

Data publicării:
Foto Profimedia

Un autobuz care transporta afgani deportaţi recent din Iran a intrat într-o coliziune şi a luat foc marţi, zeci de bărbaţi, femei şi copii pierzându-şi viaţa, scrie News.ro

Cel puţin 76 de persoane au murit în urma ciocnirii care a avut loc pe un drum din Herat, a declarat pentru CNN purtătorul de cuvânt al guvernatorului, Mufti Mohammad Yousuf Saeedi.

Autobuzul, care plecase din Islam Qala, un oraş situat lângă graniţa dintre Afganistan şi Iran, se îndrepta spre capitala Kabul când s-a produs accidentul, a spus Saeedi.

Imaginile de la faţa locului arată autobuzul cuprins de flăcări, cu nori de fum dens care se ridică spre cer. Fotografiile arată vehiculul carbonizat, înconjurat de oameni.

Cadavrele carbonizate ale pasagerilor au fost transportate la un spital provincial, potrivit lui Ahmadullah Muttaqi, directorul Departamentului de Informaţii şi Cultură din provincia Herat.

Cel puţin 17 copii au murit în accident, a declarat Muttaqi.

Accidentul devastator a avut loc în contextul intensificării deportării imigranţilor afgani fără documente din Iran. Teheranul şi-a declarat anterior intenţia de a expulza milioane de afgani fără documente care făceau în Iran munci prost plătite, adesea în condiţii dificile.

Deportările – parte a unui program anunţat de Iran în martie – au crescut radical în zilele care au urmat conflictului dintre Iran şi Israel, alimentate de acuzaţii nefondate că afganii ar fi spionat pentru Israel înainte şi în timpul atacurilor.

 

Editor : Sebastian Eduard

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Modelul Malacca. Planul Omanului pentru Strâmtoarea Ormuz: taxe voluntare și gestionare regională

Iranul publică un videoclip despre „cum poate fi asasinată Melania Trump”

Războiul fără ieșire al lui Trump: opțiunile pe care le mai are președintele SUA în conflictul cu Iranul și de ce par inacceptabile

Ieftină, precisă și letală: De ce este Kheibar Shekan, cea mai performantă rachetă a Iranului, atât de greu de interceptat

Partenerii noștri