Live

Biserica rusă vrea revenirea la zeciuială: 10% din venit pentru că oamenii vor să „crească floricelele, să ardă lumânărelele”

Data publicării:
Patriarhul Kirill, alături de președintele rus Vladimir Putin. Foto: X

Părintele Serghei Kulpinov, starețul bisericii din Irkutsk dedicată icoanei Maicii Domnului din Kazan, a propus introducerea zeciuielii pentru ruși, pentru a strânge fonduri pentru întreținerea bisericilor și a stareților.

Un clip cu declarația protopopului a fost publicat pe canalul Telegram al bisericii. În acesta, domnul Kulpinov spune că „atunci când trebuie să vină la Dumnezeu”, oamenii vor „să fie confortabil, frumos, entuziast, să crească floricele, să ardă lumânărele”.

„De unde vine toate acestea? De la stat? Nu, statul nu participă. Cine participă, cine? Și asta nu au spus preoții. Nu biserica, ci Dumnezeu a spus. El a spus: „Trebuie să aduci în casa mea a zecea parte din tot venitul tău, pentru a întreține casa mea, aceste ziduri. Pentru ca tu să poți veni la mine, pentru ca slujitorii mei să poată trăi”, a spus prelatul, transmite komersant. 

El a mai declarat că preoții vor trebui să lucreze șase zile pe săptămână dacă enoriașii nu vor întreține bisericile. „Ei bine, atunci nu veniți la mine, dați-mi șase zile pe săptămână să lucrez cum trebuie. Atunci nu mă deranjați toată săptămâna, mă voi angaja, dar când veți avea nevoie de ceva urgent, vă voi spune: „Stop, sâmbătă-duminică seara”. Vreți toți asta?”, spune el în videoclip.

În același timp, publicația „Podem” a declarat în templul Icoanei Maicii Domnului din Kazan că protopopul este prezent în biserica sa doar în weekend. „El vine sâmbătă seara sau duminică dimineața, când are loc slujba. Vine aici, dar... nu prea des”, au spus cei din lăcaș.

Editor : A.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

La două zile după schimbul de replici cu Daniel Pancu, Diana Șucu a revenit cu un mesaj puternic pe rețelele sociale

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de nord-coreeni, folosiți ca „sclavi” într-o fabrică de drone din Rusia. Regimul de la Phenian le confiscă până la 90% din salarii

Putin ar accepta o discuție telefonică directă cu Zelenski. În ce condiții ar putea avea loc

FSB anunță că a reținut un minor după un pont din SUA privind un atac la Moscova. Ce posta acesta pe TikTok

Donald Trump și Vladimir Putin s-ar putea întâlni. Ce au discutat Marco Rubio și Serghei Lavrov la G20

Partenerii noștri