Live

Estonianul Henrik Hololei, înalt funcționar la Bruxelles, a fost demis de CE din cauza suspiciunilor că a primit cadouri de la Qatar

Data actualizării: Data publicării:
Henrik Hololei Foto via News.ro.

Un funcţionar de rang înalt de la Comisia Europenaă (CE), estonianul Henrik Hololei - un fost director director general însărcinat cu Transporturile, vizat deja într-o anchetă a parchetului European (EPPO) -, suspectat de faptul că a primit cadouri de la Qatar, a fost destituit în urma unei proceduri disciplinare, a declarat un oficial european pentru AFP, potrivit News.ro.

Vicepreşedinta Comisiei Euopene (CE) însărcinată cu Suveranitatea Tehnologică, Securitate şi Democraţie, finlandeza Henna Virkkunen, totdată comisar european însărcinat cu domeniul digital, a declarat anterior presei că un funţcionar de rang înalt a fost sancţionat disciplinar din cauză că a încălcat regulile de funcţionare ale instituţiei.

Însă ea nu a dezvăluit nici identitatea şi nici natura sancţiunii.

Mai multe publicaţii au scris că este vorba despre estonianul Henrik Hololei, un fost director general însărcinat cu Transporturile, şi că acesta a fost concediat.

„Decizia îl priveşte pe Henrik Hololei şi el a fost dat afară”, a confrmat AFP un oficial european la curent cu dosarul, care a cerut protecţia anonimatului.

Henrik Hololei era vizat de o procedură disciplinară din mai 2025, după ce presa a dezvăluit că a a călătorit în mai multe rânduri pe cheltuiala Qatarului, în perioada 2015-2021, uneori împreună cu familia sau pentru a face cumpărături.

Fost Director general însărcinat cu transporturile în CE

El era, la acea vreme, directorul general însărcinat cu Transporturile în cadrul Comisiei Europene.

Hololei negocia, din această funcţie, un Acord „cer deschis” cu Qatarul, care voia să obţină un acces mai larg la piaţa europeană a companiei sale naţionale Qatar Airways.

„Sunt dezamăgit, dar accept decizia Comisiei şi sunt fericit că această procedură lungă s-a încheiat în sfârşit”, a declarat site-ului Politico Henrik Hololei.

În paralel cu procedura Comisiei, justiţia europeană s-a sesizat în dosar.

Parchetul European (EPPO) anunţa în noiembrie 2024 deschiderea unei anchete.

În urma primelor dezvăluiri, funcţionarul de rang înalt a plecat din postul de director general, în 2023, într-o funcţie mai puţin strategică de „consilier” politic, pe care o ocupa până în prezent.

Acest scandal a izbucnit în urma scandalului „Qatargate”, în care aleşi europeni sunt suspectaţi de corupţie implicând Qatarul şi Marocul.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Poluanții „eterni” ar putea costa UE până la 1.700 de miliarde de euro până în 2050. În ce produse îi găsim și de ce sunt periculoși

Comisia Europeană: Franţa are dreptul să interzică reţelele de socializare pentru minorii sub 15 ani

Ministrul Apărării a prezentat lista de achiziții militare prin Programul SAFE. Ce cumpără România cu 9,5 miliarde de euro

Cele mai grele cinci funcții de conducere de la Bruxelles: cine sunt „Teflon”, „dictatoarea” și „domnul Repară” (Politico)

Partenerii noștri