Live

Ungaria prelungeşte până la 1 noiembrie starea de urgenţă instituită din cauza războiului din Ucraina

Data publicării:
Premierul Ungariei Viktor Orban. Foto: Profimedia Images

Parlamentul ungar a votat miercuri prelungirea până la 1 noiembrie a stării de urgenţă instituite din cauza războiului din Ucraina, transmite MTI.

Legea privind ordinea juridică specială, extinsă pentru a include situaţiile de catastrofă umanitară sau război într-o ţară vecină cu Ungaria, a fost aprobată cu prioritate, cu 116 voturi pentru şi 43 împotrivă.

Scopul său este să pună la dispoziţia guvernului toate instrumentele necesare pentru a ajuta persoane refugiate din cauza războiului şi a proteja ţara de efectele economice nefavorabile ale conflictului, precizează MTI, citată de Agerpres.

Pe 24 mai, prim-ministrul Viktor Oban a anunţat că guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină.

Vorbind la câteva ore după ce parlamentul amendase Constituţia stabilind că o astfel măsură poată fi luată în situaţie de conflict armat, război sau dezastru umanitar într-o ţară vecină, Orban a declarat că războiul din Ucraina prezintă un pericol constant pentru 'Ungaria, siguranţa noastră fizică, aprovizionarea cu energie şi siguranţa financiară a familiilor şi economiei'.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Friedrich Merz vrea să lege bugetul UE de finanțarea Ucrainei. Robert Fico acuză Germania de „șantaj clasic”

„Am fost de față”. Ce spune un important lider care a vorbit la telefon cu Putin despre starea președintelui rus

Dronele ucrainene ar putea renunța la Starlink. Alternativa israeliano-europeană, mai greu de bruiat

Prima reacție a lui Viktor Orban după ce fratele său mai mic a fost reținut într-un dosar de „trafic de persoane”

Partenerii noștri