Guvernul britanic a naţionalizat o importantă companie siderurgică pentru a „proteja viitorul producției de oțel în Regatul Unit”

Redacția Digi Economic Data publicării:
otel tevi siderugie
Sursa: gettyimages.com

Guvernul britanic a trecut oficial British Steel în proprietate publică, pentru a „proteja viitorul producției de oțel în Regatul Unit”. Decizia vine la 15 luni după ce autoritățile au preluat controlul operațional al combinatului siderurgic din Scunthorpe, în contextul în care proprietarul chinez, Jingye Group, se pregătea să închidă cele două furnale ale companiei.

British Steel are aproximativ 2.700 de angajați în Scunthorpe, iar intervenția guvernului a fost prezentată drept o măsură necesară pentru protejarea locurilor de muncă, a lanțurilor de aprovizionare și a securității industriale a Regatului Unit.

Guvernul a intervenit anul trecut, în aprilie, prin convocarea de urgență a Parlamentului, pentru a preveni închiderea British Steel, iar de atunci compania s-a aflat sub administrarea unor oficiali guvernamentali, însă Jingye a rămas proprietarul economic până la exproprierea de joi, 16 iulie.

Premierul Keir Starmer a declarat că British Steel este „o piatră de temelie a forței industriale a Marii Britanii” și că naționalizarea era în interesul național.

„Decizia de astăzi asigură viitorul producției de oțel în Regatul Unit, protejează locuri de muncă înalt calificate și apără o capacitate națională vitală”, a spus Starmer, citat de The Guardian.

Vezi și STUDIU Antreprenorii români, tot mai îngrijorați. Firmele din România renunță la investiții pentru a-și plăti facturile recurente

Lege adoptată pentru trecerea industriei oțelului în proprietate publică

Parlamentul britanic a adoptat miercuri o lege care permite guvernului să treacă industria oțelului în proprietate publică, dacă este îndeplinit un test privind interesul public, arată BBC.

Executivul a transmis că, în pofida discuțiilor extinse, nu a reușit să ajungă la un acord cu Jingye care să asigure viitorul companiei și, în același timp, să ofere valoare pentru contribuabili.

Naționalizarea este așteptată să protejeze mii de locuri de muncă, să susțină industriile care depind de oțel produs în Regatul Unit și să apere lanțurile de aprovizionare, marile proiecte de infrastructură și securitatea națională.

Jingye ar putea cere despăgubiri

Guvernul britanic va numi un evaluator independent pentru a stabili dacă Jingye trebuie să primească vreo compensație.

Grupul chinez avertizase deja că va solicita despăgubiri pentru naționalizare, după ce anunțase anterior că vrea să recupereze datorii de până la 711 milioane de lire sterline ale British Steel.

Schema de compensare urmează să fie stabilită prin reglementări așteptate în toamnă.

În martie, National Audit Office a constatat că operarea combinatului din Scunthorpe costa guvernul aproximativ 1,3 milioane de lire sterline pe zi.

Te-ar putea interesa și Două companii de stat din energie fuzionează până la finalul lunii august. Oficial: „Nu este un exercițiu birocratic”

Guvernul vrea un sector siderurgic mai verde

Secretarul pentru afaceri, Peter Kyle, a declarat că British Steel „aparține acum poporului britanic”, iar prioritatea este stabilizarea companiei și construirea unui sector siderurgic sustenabil, competitiv și decarbonizat.

Kyle a spus că guvernul a decis naționalizarea pentru că Regatul Unit risca să devină dependent de piețele internaționale pentru tipul de oțel folosit în infrastructură, inclusiv în căi ferate și construcții.

Întrebat dacă furnalele vor continua să producă oțel primar pe termen lung, oficialul a spus că decizia va fi luată ulterior de companie și guvern, dar direcția strategiei naționale este trecerea către „oțel verde”.

Investiții de peste un miliard de lire pentru decarbonizare

Naționalizarea nu închide însă problemele British Steel. Furnalele vechi de la Scunthorpe trebuie înlocuite, iar planul de decarbonizare, care presupune instalarea unor furnale electrice cu arc, ar putea costa cu mult peste un miliard de lire sterline.

Directorul general interimar al British Steel, Allan Bell, a descris decizia drept o „zi istorică” pentru companie, pentru industria manufacturieră britanică și pentru securitatea națională.

El a spus că măsura protejează viitorul companiei și oferă British Steel șansa de a continua să producă oțelul de care Regatul Unit are nevoie în următoarele decenii.

Citește și Compania de stat Romgaz merge mai departe cu preluarea Azomureș. Acționarii au aprobat tranzacția