Ajutorul pentru motorină se schimbă din nou. Cât vor primi transportatorii în funcție de reducerea accizei
Guvernul a modificat joi, 3 septembrie, schema prin care transportatorii primesc bani pentru motorina cumpărată, astfel încât ajutorul să fie corelat cu reducerea accizei decisă la nivel național.
Măsura vine după declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Practic, statul schimbă modul în care se calculează sprijinul pentru transportatori, în funcție de cât este redusă acciza la motorină.
Până acum, ajutorul era de 85 de bani pentru fiecare litru de motorină eligibil cumpărat în perioada 1 aprilie-31 decembrie 2026. Schema se adresează, între alții, transportatorilor rutieri de marfă și celor care efectuează transport de persoane cu autobuze și autocare.
Noua regulă stabilește trei situații.
- Dacă acciza la motorină este redusă cu 15%, ajutorul acordat transportatorilor va fi de 71 de bani pe litru.
- Dacă acciza este redusă cu 20%, ajutorul va scădea la 57 de bani pe litru.
- Dacă acciza este redusă cu 25%, transportatorii vor primi 43 de bani pe litru.
Cu alte cuvinte, cu cât statul reduce mai mult acciza la pompă, cu atât scade suma restituită ulterior transportatorilor. Ideea este ca cele două forme de sprijin să nu se suprapună.
Vezi și Motorina are acciza redusă cu 25% de la 1 septembrie. Până când se aplică măsura
De ce se schimbă ajutorul
Schema inițială a fost introdusă pentru a reduce impactul prețurilor ridicate la motorină asupra transportatorilor. În forma actuală, sprijinul este acordat prin restituirea unei părți din acciza aferentă motorinei cumpărate.
Noua regulă apare după ce statul a introdus un mecanism prin care acciza la motorina standard poate fi redusă în funcție de evoluția prețurilor. Prin urmare, Guvernul a decis ca și ajutorul acordat transportatorilor să fie ajustat în funcție de această reducere.
Cine poate primi banii
Schema vizează în principal firmele care fac transport rutier de marfă cu vehicule de cel puțin 7,5 tone și firmele care fac transport de persoane cu autobuze și autocare, cu excepția transportului public local.
Pentru a primi banii, operatorii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care să dețină licența necesară pentru activitatea de transport și cel puțin un vehicul eligibil.
Ajutorul se calculează în funcție de cantitatea efectivă de motorină alimentată, iar cererile se depun pentru fiecare trimestru.
Schema de ajutor are un buget maxim estimat de 652,195 milioane de lei, iar Guvernul estimează că aproximativ 6.200 de operatori economici ar putea beneficia de sprijin. Motorina eligibilă este cea cumpărată până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului poate continua și în 2027, în condițiile prevăzute de schemă.