Ce spun economiștii despre înghețarea salariului minim. Avertismente pentru anul viitor
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social se reunește miercuri, 10 decembrie, la Palatul Victoria, pentru a discuta înghețarea salariului minim în 2026. În timp ce sindicatele cer respectarea legii și majorarea salariului minim, o parte importantă a economiștilor avertizează că un nou val de creșteri ar putea accentua problemele de competitivitate și presiunile bugetare.
Ionuț Dumitru, consilier al premierului, atrage atenția că salariul minim a crescut accelerat în ultimii ani, într-un context în care companiile s-au confruntat simultan cu scumpirea energiei, creșterea costurilor salariale și presiuni inflaționiste.
„În calitate de economist, ce pot să spun este că venim după o perioadă de ani de zile în care salariul minim a crescut foarte repede, perioadă în care și costurile companiilor au crescut foarte mult. În primul rând, dacă ne uităm la prețul la energie, care a crescut enorm de mult în ultimii ani, la care adăugăm și creșterea costurilor cu salariile, vedem o presiune uriașă pe costurile companiilor și, nu întâmplător, competitivitatea companiilor românești a scăzut foarte mult în ultimii ani”, a transmis acesta, într-o intervenție la Digi24.
Dumitru amintește că deficitul bugetar din 2024 a depășit 9% din PIB (pe metodologia ESA, standardul la nivel european), economia a crescut modest, iar producția internă nu a ținut pasul cu importurile, din cauza competitivității reduse.
„Una din cauzele fundamentale pentru această lipsă de competitivitate sunt tocmai aceste costuri foarte mari pe care companiile în ultimii ani le-au avut cu energia și cu salariile, care au crescut foarte repede. În contextul acesta, să pui o povară suplimentară în momentul de față, printr-o creștere suplimentară a salariului minim, e probabil o decizie nu foarte înțeleaptă. Da, decizia se va lua în cadrul coaliției. Ca economist, o să vă spun că nu e un moment potrivit pentru a putea pentru a crește în în plus salariul minim, dat fiind această problemă uriașă de competitivitate”, a adăugat Dumitru.
Nici economistul Adrian Negrescu nu consideră că o nouă majorare a salariilor sau pensiilor ar fi sustenabilă în actualul context bugetar și, având în vedere situația economică, nu ne putem aștepta la creșteri nici în 2027.
„Salariile bugetarilor și cheltuielile sociale, în special pensiile, au ajuns să reprezinte aproape 90% din încasările fiscale ale statului, din taxe și impozite. Dacă mai punem și cheltuielile cu dobânzile, cam acesta e bugetul statului în 2025. În aceste condiții, statul trebuie să se împrumute, anual, cu aproape 50 de miliarde de euro pentru a acoperi toate celelalte cheltuieli, de la cele curente la investiții.
Cum anul viitor, nu putem vorbi de o creștere economică semnificativă, altfel spus nu se așteaptă nimeni să încasăm mai mulți bani din taxe și impozite, ideea de a crește salariile și pensiile este anulată de realitatea economică. Ar trebui să ne împrumutăm și mai mult, cu peste 10 de miliarde de euro, pentru a putea indexa salariile și pensiile măcar cu rata inflației. O adevărată misiune sinucigașă din punct de vedere financiar. La cum arată perspectivele economice, este puțin probabil să vedem creșteri de salarii inclusiv în 2027, în condițiile în care factura bugetarilor s-a dublat în ultimii 5 ani. Am ajuns să plătim peste 150 de miliarde de lei pentru salariile bugetarilor, o sumă similară cu cea pe care o plătim pentru pensii”, a declarat economistul recent, pentru DigiEconomic.
Potrivit lui Negrescu, posibilitatea unor creșteri salariale reale va apărea doar după o restructurare profundă a aparatului bugetar, iar relansarea economică ar putea fi realistă abia după 2028.
„Soluția majorării salariilor în sectorul bugetar va reieși doar în urma restructurării din temelii a aparatului bugetar, în așa fel încât cheltuielile să poată fi acoperite de banii pe care îi avem la dispoziție. În privința pensiilor, indexarea acestora va depinde de evoluția economică, de creșterea încasărilor la bugetul asigurărilor sociale, de modul în care statul va impulsiona mediul de business să creeze noi locuri de muncă și să crească salariile. În actualele condiții economice, e greu de crezut că această perspectivă pozitivă va deveni realitate mai devreme de 2028”, a adăugat Negrescu.
Un impact dur
În continuare, profesorul universitar Bogdan Glăvan arată că înghețarea salariului minim, cu scopul de reducere a cheltuielilor publice, va duce la scăderea veniturilor reale pentru o mare parte din populație.
„Înghețarea pensiilor și a salariului minim (care stă la baza stabilirii altor salarii în sectorul public) are drept scop reducerea cheltuielilor publice și a deficitului bugetar. Efectul: scăderea veniturilor reale pentru o mare parte a populației, deoarece prețurile continuă să crească, chiar dacă într-un ritm mai lent, ceea ce înseamnă că cu aceleași salarii și pensii cetățenii vor putea cumpăra mai puțin. În consecință, mă aștept în continuare la o dinamică slabă a consumului și a comerțului.
După părerea mea, impactul maxim al politicii de austeritate încă nu a fost resimțit, adică nivelul de trai pentru o mare parte din populație va continua să scadă în anul 2026. Comprimarea bugetară, pe românește, strângerea curelei, va determina reducerea ratei inflației, deoarece firmele care se confruntă cu o cerere scăzută pentru serviciile și produsele lor nu vor mai putea crește semnificativ prețurile. De fapt, firmele se vor afla între ciocan și nicovală, între ciocanul creșterii taxelor și nicovala veniturilor înghețate ale populației. Așadar, multe se vor lupta pentru supraviețuire”, a declarat economistul, pentru DigiEconomic.
Economistul estimează, totuși, că o parte din efecte vor fi atenuate de finalul PNRR și de scăderea dobânzilor, pe măsură ce inflația încetinește.
„Pe de altă parte, toate aceste efecte negative vor fi anesteziate cumva, în special în partea a doua a anului 2026, de încheierea PNRR, care înseamnă că statul va avea de achitat facturi și va pompa bani în economie. De asemenea, scăderea dobânzilor care se va produce pe măsură ce scade rata inflației, va contribui cumva la camuflarea acestor greutăți pentru firme și pentru populație.
Ca o concluzie generală, 2026 va fi un alt an de sacrificii, un alt an de băltire economică, situație care putea fi evitată dacă statul corecta risipa și anula proiectele de investiții ineficiente și fără fundament bugetar lansate anii trecuți. În plus, după 2026, se va reveni inevitabil la creșterea pensiilor și a salariilor, ceea ce va demonstra încă o dată că înghețarea salariilor și a pensiilor nu poate fi o soluție durabilă la problema deficitului bugetar”, a conchis Glăvan.
O dilemă clasică
Economistul Dragoș Huru subliniază, pentru DigiEconomic, că discuția despre salariul minim nu poate fi separată de contextul fiscal general.
„Problema legată de salarii e destul de amplă în România, în condițiile în care noi ne-am stabilit o strategie pe termen lung. (...) Salariul minim, din punct de vedere al efectelor, deși teoretic ar presupune mai multe studiile empirice, de fiecare dată arată că sunt efecte pozitive, pe de o parte pentru cei foarte slab calificați, pentru că le crește puțin venitul, dar pe de altă parte scade cererea din partea firmelor de a angaja forță de muncă necalificată, crescând nevoia de calificare”, arată specialistul.
Huru avertizează că puterea de cumpărare este deja erodată de inflație, iar consumul intern va rămâne sub presiune.
„Este clar că puterea de cumpărare e afectată, pentru că inflația va fi totuși ridicată și anul viitor… presiunea pe consum va continua, în sensul în care va scadea consumul. Noi spunem că avem o economie bazată pe consum. Da, oarecum. Pentru că așa percepem taxele. Taxa pe valoare adăugată, care este principalul impozit, înseamnă venituri la bugetul statului din activitățile economice reprezentate prin consum. Și, atunci, avem o mare problemă în momentul de față: decidem să nu mărim salariul minim pentru că am avea efecte pe creșterea deficitului bugetar, dar asta antrenează creșterea deficitului prin scăderea încasării. Marea problemă a economiei românești, după părerea mea, rămâne încasarea. Noi avem o rată de încasare a impozitelor care trebuie plătite foarte mică comparativ cu celelalte țări europene”, a explicat economistul.
Vezi și Cresc taxele și impozitele, dar principala problemă rămâne colectarea. Avertismentul economiștilor