Penuria de benzină și motorină schimbă piața auto din Rusia. Cererea pentru mașini electrice explodează
Dealerii din Moscova se confruntă cu o creștere fără precedent a cererii pentru mașini electrice, pe fondul crizei carburanților care a provocat cozi la benzinării și scumpiri semnificative în mai multe regiuni ale Rusiei. Potrivit Reuters, atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruse au afectat în ultimele săptămâni aprovizionarea cu benzină și motorină, determinând autoritățile să introducă restricții în majoritatea regiunilor țării. În unele zone, prețurile la carburanți au ajuns printre cele mai ridicate din Europa.
Deși dimensiunea teritoriului Rusiei, clima severă și infrastructura redusă de încărcare au încetinit până acum dezvoltarea pieței de vehicule electrice, criza carburanților îi determină pe tot mai mulți șoferi să renunțe la motoarele clasice.
Interesul pentru automobile electrificate era deja în creștere înainte de actuala criză. Între ianuarie și mai, prețurile carburanților au urcat cu peste 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, stimulând cererea pentru alternative electrice.
În primele cinci luni ale anului:
- au fost vândute aproximativ 24.600 de vehicule plug-in hybrid, cu 125% mai multe decât în aceeași perioadă din anul precedent;
- vânzările de automobile complet electrice au crescut cu 19%, până la 4.460 de unități.
Datele provin de la agenția de analiză Autostat și de la Ministerul Industriei și Comerțului din Rusia.
În luna iunie, odată cu agravarea crizei carburanților, ritmul vânzărilor s-a accelerat și mai mult. Doar săptămâna trecută au fost înmatriculate 1.754 de modele plug-in hybrid, cu aproape o treime peste nivelul săptămânii precedente și cu aproape 50% peste media săptămânală din acest an.
Infrastructura rămâne o provocare
Numărul stațiilor de încărcare din Rusia a crescut cu 20% în ultimul an, potrivit serviciului de hărți digitale 2GIS, însă infrastructura este încă insuficientă.
În prezent, automobilele electrice și hibride plug-in reprezintă doar 4,3% din totalul vânzărilor de autoturisme din Rusia, conform Autostat.
Te-ar putea interesa și PROIECT Șoferii Uber și Bolt nu vor mai putea folosi mașini în comodat. Inițiatorii vor reguli similare celor din taximetrie