Replica lui Siegfried Mureșan după demersul PSD la Parlamentul European: „Așa au făcut în timpul lui Liviu Dragnea, așa fac și acum”

Data publicării:
Siegfried Muresan ţine un discurs în Parlamentul European.
Siegfried Mureşan, vicepreşedinte al grupului Partidului Popular European din Parlamentul European. Foto: Profimedia Images

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a reacționat după ce PSD a anunțat că va sesiza Comisia LIBE din Parlamentul European în legătură cu independența justiției din România. Liberalul susține că social-democrații au atacat și în trecut statul de drept și afirmă că este pregătit să poarte această dezbatere la nivel european.

Siegfried Mureșan a transmis, joi seară pe Facebook, că este dispus să discute în Parlamentul European despre statul de drept, după ce PSD a anunțat că va sesiza Comisia LIBE în disputa cu PNL privind congresul partidului.

„PSD vrea să discute despre statul de drept în Parlamentul European. Vom discuta cu plăcere”, a scris Mureșan.

Acesta a făcut o paralelă cu perioada în care PSD era condus de Liviu Dragnea, acuzând formațiunea că folosește același discurs ca în urmă cu câțiva ani.

„Despre PSD trebuie să spunem că, în timpul lui Liviu Dragnea, prezenta atacul la statul de drept ca pe o apărare a statului de drept, iar apărarea statului de drept ca pe un atac la statul de drept. Așa au făcut atunci, așa fac și acum”, a afirmat europarlamentarul.

Mureșan susține că cei care l-au susținut pe fostul lider PSD vor apăra și în prezent eventuale abuzuri.

Citește și: Ilie Bolojan spune că preşedintele nu a „agreat” desemnarea lui Siegfried Mureşan ca premier

„Sunt convins că toți actorii, care atunci l-au apărat pe Liviu Dragnea și abuzurile lui, vor apăra și în această perioadă orice abuz. Au încercat ani de zile să ne explice că s-au schimbat. Vom vedea în următoarele luni că nu s-au schimbat deloc”, a mai scris acesta.

În încheiere, europarlamentarul PNL l-a vizat pe liderul PSD, Sorin Grindeanu.

„Acesta este partidul condus astăzi de premierul OUG 13”, a transmis Siegfried Mureșan.

Reacția vine după ce PSD a anunțat că va sesiza Comisia LIBE din Parlamentul European pe tema independenței justiției, în contextul disputei cu PNL privind organizarea congresului partidului.

După ce Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a acuzat o „escaladare fără precedent a discursului public îndreptat împotriva instanțelor judecătorești”, iar Tribunalul București a respins criticile privind constituirea completurilor specializate pentru cauzele partidelor politice, PNL susține că nu contestă independența justiției, ci solicită explicații privind măsurile administrative adoptate de instanță.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...