AFIR sprijină fermierii afectați de breșa ANCPI. Ce pot face pentru a primi datele cadastrale necesare obținerii subvențiilor
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) vine în sprijinul fermierilor afectați de indisponibilitatea temporară a sistemului Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), cu scopul de a garanta derularea sesiunii de subvenționare în curs.
Începând din data de 24 iulie 2026 şi până la finalul sesiunii de depunere, 14 august 2026, solicitanţii care nu pot obţine datele cadastrale necesare completării cererii de finanţare din cauza nefuncţionării sistemului ANCPI pot completa în cererea de finanţare cu „0” (zero) în câmpurile aferente rubricii extrasului de carte funciară.
Sunt vizate proiectele care au ca obiectiv realizarea unor capacităţi noi de producere a energiei electrice din surse solare.
„Măsurile sunt destinate solicitanţilor fondurilor acordate pentru realizarea capacităţilor de producere a energiei electrice din surse solare. Soluţia implementată de AFIR permite continuarea depunerii cererilor de finanţare fără întârzieri, iar verificările privind documentele cadastrale vor fi realizate ulterior de către experţii AFIR, în etapa de evaluare”, a declarat directorul general al AFIR, Adrian Ionut Chesnoiu.
De asemenea, solicitantul va putea încărca o declaraţie pe proprie răspundere în locul documentului „Extras de carte funciară”.
Citește și: Partidele propun amânarea majorării TVA la 21% pentru locuințe, după blocajul de la ANCPI
Pași de urmat pentru beneficiarii subvenției
Fermierii și procesatorii pot depune cererile de finanțare on-line pe site-ul dedicat până la data limită pentru solicitarea fondurilor nerambursabile în această sesiune (14 august 2026).
În urma măsurilor aplicate de AFIR, solicitanții trebuie să parcurgă următorii pași:
- în Cererea de finanțare, la secțiunea A7, în funcție de situația aplicabilă:
a) pentru opțiunea „identificator electronic” în câmpul aferent se introduce „0” (zero)
sau
b) pentru opțiunea „număr carte funciară” în câmpul aferent se va introduce „0” (zero) fiind necesar să se introducă „0” (zero) și în câmpul aferent opțiunii „număr cadastral” sau „număr topografic”.
- în secțiunea lista documentelor, în locul documentului „Extras de carte funciară”, solicitantul va încărca o „Declarație privind imposibilitatea temporară de obținere a extrasului de carte funciară”, în care specifică faptul că datele nu pot fi completate și documentul nu poate fi emis ca urmare a indisponibilității sistemului ANCPI.
În etapa de evaluare a cererii de finanțare, expertul AFIR va cere prin intermediul solicitării de informații suplimentare F3.4 depunerea on-line de către solicitant a documentului emis de ANCPI care confirmă numărul cadastral aferent imobilului deținut sau utilizat de solicitant.
Alocarea financiară totală disponibilă pentru această sesiune este de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și alte 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.
Finanțarea acordată pentru realizarea investițiilor prin Schema de energie este 100% nerambursabilă și poate ajunge până la 650.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW sau până la 550.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.