Semnal de alarmă din industria financiară: În era AI, societatea are nevoie de mai mulți instalatori și mai puțini bancheri sau avocați
Larry Fink, conducătorul gigantului financiar BlackRock, avertizează că sistemul educațional actual a „exagerat” prin încurajarea excesivă a carierelor academice în detrimentul meseriilor tehnice. În contextul expansiunii Inteligenței Artificiale (AI), acesta solicită o reevaluare a respectului acordat „meșterilor”, electricienilor și instalatorilor.
Conform liderului celui mai mare administrator de active la nivel global (cu 14.000 de miliarde de dolari în gestiune), impactul tehnologiei va fi selectiv: Cererea pentru roluri tradiționale în domenii precum banking, media sau drept ar putea scădea pe măsură ce AI preia sarcini repetitive sau analitice. În același timp, dezvoltarea AI va accelera nevoia unui număr uriaș de locuri de muncă pentru electricieni, sudori și instalatori, profesii esențiale pentru infrastructura ce susține noua tehnologie.
„Cred că am greșit”, a declarat el, într-un interviu recent acordat BBC.
„Am pus etichete asupra multor joburi și asupra multor oameni care probabil nu ar fi trebuit să ajungă în banking, media sau drept, ci ar fi putut fi foarte buni lucrând cu mâinile. Trebuie să reechilibrăm această abordare.”
În SUA, a adăugat acesta, după Al Doilea Război Mondial, „am construit fundația sistemului educațional și le-am spus tuturor tinerilor: mergeți la facultate, mergeți la facultate, mergeți la facultate. Și probabil am exagerat”.
„Trebuie să echilibrăm lucrurile și să fim mândri că o carieră poate fi la fel de solidă și în domenii precum instalațiile sau electricitatea”, a mai punctat acesta.