Vești importante pentru firme: TVA-ul poate fi recuperat fără termen-limită

Bianca Bâlu Data publicării:
TVA
Sursa: profimediaimages.ro

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat luni, 20 aprilie, o decizie cu impact semnificativ în materia fiscală, stabilind că dreptul de reportare a soldului negativ de TVA nu este supus prescripției. Hotărârea este definitivă și obligatorie.

Decizia a fost luată de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, format din 25 de judecători ai instanței supreme, în interpretarea și aplicarea art. 1473 din Codul fiscal al României.

Ce a decis ÎCCJ

Instanța supremă a stabilit că dreptul persoanei impozabile de a reporta soldul sumei negative de TVA în decontul perioadelor fiscale ulterioare nu este prescriptibil.

Cu alte cuvinte, orice contribuabil, fie persoană fizică autorizată, fie societate comercială, poate reporta TVA-ul negativ acumulat și îl poate compensa ulterior cu TVA-ul datorat, fără a i se putea opune termenul de prescripție.

Potrivit interpretării ÎCCJ:

  • TVA-ul plătit în plus și nerecuperat poate fi reportat pe perioade fiscale viitoare;
  • compensarea se poate face până la încetarea activității contribuabilului;
  • autoritățile fiscale nu pot invoca prescripția pentru a refuza acest drept.

Reprezentanții instanței supreme au subliniat că soluția se aplică tuturor operatorilor economici și persoanelor impozabile.

Argumentele instanței

ÎCCJ a motivat decizia prin:

  • aplicarea principiilor constituționale ale fiscalității;
  • natura continuă și ciclică (lunară) a TVA-ului;
  • necesitatea asigurării unui echilibru între contribuabil și stat;
  • protejarea dreptului contribuabilului de a-și recupera sumele.

Vezi și Lista datornicilor: soluție sau risc? Expert: „Statul digitalizează rușinarea contribuabilului mai repede decât dreptul lui la apărare”