Video IGSU explică de ce nu a trimis navele multirol la incendiul de pe petrolierul Gas Lisbon: Viaţa salvatorilor are prioritate

Data publicării:
Screenshot 2026-07-22 170855
De ce nu au fost utilizate navele multirol din dotarea instituţiei la incendiul de la bordul petrolierului Gas Lisbon, aflat în Marea Neagră. Foto IGSU

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) susţine că navele multirol din dotarea instituţiei nu au fost trimise să intervină la incendiul izbucnit la bordul petrolierului Gas Lisbon, în largul Mării Negre, deoarece o astfel de misiune ar fi pus în pericol viaţa salvatorilor. Instituţia arată că nava transporta o cantitate importantă de propan, existând risc de explozii, şi precizează că prioritatea autorităţilor a fost salvarea echipajului şi monitorizarea permanentă a situaţiei.

De ce nu au intervenit navele multirol ale IGSU

Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că o astfel de intervenţie „nu ar fi fost oportună şi nici justificată” din punct de vedere al siguranţei personalului, în condiţiile în care nava transporta o cantitate importantă de propan, existând „riscuri majore”, inclusiv explozii, care „ar pune în pericol viaţa echipajelor de intervenţie”.

Sursa citată subliniază că, în astfel de situaţii, prioritatea este protejarea vieţii salvatorilor, cu atât mai mult cu cât „nu exista un pericol iminent pentru populaţie şi nici indicii privind producerea unei poluări marine care să impună desfăşurarea unor operaţiuni de stingere din partea autorităţilor române”.

Totodată, IGSU menţionează că nava se află încă în perioada de instruire şi antrenamente pe mare, în condiţiile în care încadrarea funcţiei de comandant de navă a ridicat anumite probleme.

„Operaţionalizarea unor astfel de capabilităţi presupune îndeplinirea unor condiţii tehnice, logistice şi de personal specifice domeniului naval. Un element esenţial pentru introducerea în serviciul operativ a unei nave îl reprezintă încadrarea funcţiei de comandant de navă, funcţie care, potrivit legislaţiei şi reglementărilor în vigoare, poate fi ocupată numai de personal care îndeplineşte condiţii stricte de pregătire, experienţă şi vechime profesională.

„În conformitate cu prevederile legale aplicabile, ocuparea funcţiei de comandant de navă multirol necesită, printre altele, o vechime de minimum trei ani în funcţia de ofiţer secund sau de comandant de şalupă maritimă. Din acest motiv, deşi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a încadrat în ultimii doi ani absolvenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, aceştia nu întrunesc încă experienţa profesională necesară pentru ocuparea acestei funcţii”, precizează IGSU.

Sursa citată menţionează că au fost făcute „demersuri susţinute” pentru punerea în funcţiune a acestor nave, acestea incluzând identificarea şi recrutarea personalului cu experienţă în domeniul naval, alocarea de posturi pentru absolvenţii Academiei Navale, precum şi dezvoltarea continuă a pregătirii personalului destinat încadrării echipajelor.

„Ca rezultat al acestor demersuri, în urmă cu câteva săptămâni a fost identificată o soluţie pentru încadrarea funcţiei de comandant de navă, ceea ce a permis demararea procesului de operaţionalizare a navei. În consecinţă, încă de săptămâna trecută, nava FI-FI a desfăşurat primele ieşiri pe mare pentru verificarea sistemelor de navigaţie, propulsie şi a echipamentelor specifice de intervenţie. În această perioadă sunt desfăşurate activităţi de instruire şi antrenamente în mediul maritim, urmând ca nava să devină operaţională în perioada următoare”, precizează aceeaşi sursă.

Reprezentanţii IGSU arată că, în paralel, personalul ISU Constanţa a participat la programe de pregătire şi perfecţionare în domeniul intervenţiei la incendii pe mare, inclusiv în cadrul unor stagii de specializare desfăşurate la Hamburg, Germania, pentru exploatarea în condiţii de siguranţă şi eficienţă a acestor capabilităţi.

Nava comercială Gas Lisbon, un tanc petrolier de tip LPG aflat sub pavilion liberian, se afla la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe când a suferit avarii majore, iar la bord a izbucnit un incendiu.

Sindicatul Liber al Navigatorilor a afirmat, marţi după-amiază, că nava ar fi fost lovită de două rachete.

Vasul comercial a plecat din portul Alexandria (Egipt) şi se îndrepta către Reni (Ucraina), fiind în tranzit în Zona Economică Exclusivă a României. Nava avea la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan şi un echipaj format din 17 persoane.

Toţi membrii echipajului au fost evacuaţi şi recuperaţi în siguranţă. Trei marinari au fost răniţi, aceştia fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Tulcea.

DSU: Incendiul nu mai are flacără deschisă, dar temperaturile rămân ridicate

„În cursul zilei de astăzi, un elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne a executat o misiune de cercetare aeriană în zona în care se află nava comercială afectată de incendiul produs în largul Mării Negre”, au transmis reprezentanții DSU.

„Pe timpul survolului, echipajul a efectuat o evaluare a situaţiei cu ajutorul sistemului de termoviziune din dotarea aeronavei. În urma verificărilor s-a constatat că incendiul nu se mai manifestă cu flacără deschisă, însă în zona afectată se înregistrează în continuare temperaturi ridicate”.

„În aceste condiţii, accesul la navă nu poate fi realizat în siguranţă în acest moment, fiind necesară continuarea monitorizării evoluţiei situaţiei până la diminuarea riscurilor. O nouă misiune de cercetare aeriană este planificată pentru ziua de mâine, dacă condiţiile meteorologice vor permite desfăşurarea acesteia. În funcţie de rezultatele evaluării, vor fi stabilite măsurile operative ce se impun”.

Autorităţile competente continuă monitorizarea permanentă a situaţiei şi vor informa opinia publică în funcţie de evoluţia acesteia.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
Două modele AI dezvoltate de compania OpenAI au scăpat de sub control și au atacat cibernetic o altă firmă de...
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...