UE vrea să devină partenerul comercial „de refugiu” în haosul tarifar global. Ce acorduri negociază
Temerile legate de noile ziduri tarifare ridicate de administrația de la Washington și tonul tot mai agresiv al președintelui american Donald Trump împing Uniunea Europeană (UE) să accelereze finalizarea unor acorduri comerciale strategice. Bruxelles-ul încearcă să se poziționeze drept un partener stabil și de încredere pentru economiile lumii, deși acordurile comerciale sunt complexe și necesită timp chiar și în cele mai favorabile condiții.
În ultimul an, numeroase state au intrat în alertă, după ce Statele Unite au impus tarife sau au amenințat cu declanșarea unor noi războaie comerciale. Impredictibilitatea politicii comerciale americane a amplificat sentimentul de urgență și în capitalele europene.
Pentru a contrabalansa ostilitatea venită dinspre SUA, Uniunea Europeană își concentrează eforturile pe consolidarea și extinderea rețelei sale de acorduri comerciale, inclusiv prin finalizarea unor negocieri blocate de ani de zile. Blocul vrea, astfel, să demonstreze că rămâne un partener comercial predictibil și o alternativă viabilă la Statele Unite, notează Deutsche Welle.
UE își extinde rețeaua
Uniunea Europeană are deja acorduri comerciale preferențiale cu 76 de țări și și-a manifestat recent interesul pentru aderarea la Parteneriatul transpacific cuprinzător și progresiv (CPTPP), un bloc de liber schimb care include: Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, Vietnam și Regatul Unit.
În 2025, UE a reușit să negocieze actualizarea acordului comercial cu Mexicul și să finalizeze negocierile pentru un acord de comerț și investiții cu Indonezia. În paralel, sunt în desfășurare discuții cu Malaezia, Filipine și Emiratele Arabe Unite.
Tot în acest an, acordul comercial și de cooperare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie urmează să fie revizuit. Este prima evaluare completă de la intrarea sa în vigoare, în 2021. Deși analiza vizează în principal implementarea acordului, oficialii europeni speră că procesul va contribui la detensionarea relațiilor post-Brexit și va crea premisele unei cooperări mai strânse.
Vezi și Brexit: Marea Britanie vrea să se apropie de piața unică europeană. „E în interesul nostru național”
Acordul cu Mercosur
Unul dintre cele mai ambițioase proiecte comerciale ale UE rămâne acordul cu Mercosur.
Negociat timp de aproape 25 de ani, acordul vizează relațiile comerciale dintre Uniunea Europeană și Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay, fiind considerat cel mai amplu tratat comercial semnat vreodată de Bruxelles. Executivul european estimează că acordul ar putea crea cea mai mare zonă de liber schimb din lume, acoperind o piață de peste 700 de milioane de consumatori.
Cu toate acestea, Parlamentul European a votat miercuri, 21 ianuarie, trimiterea controversatului acord la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Decizia ar putea întârzia implementarea cu până la doi ani și, posibil, chiar compromite acordul. Moțiunea a fost adoptată cu 334 de voturi pentru, 324 împotrivă și 11 abțineri.
Curtea trebuie acum să decidă dacă acordul poate fi aplicat înainte de ratificarea completă de către toate statele membre și dacă unele prevederi limitează competențele Uniunii Europene (UE) privind politicile de mediu și sănătate publică. De obicei, CJUE are nevoie de aproximativ doi ani pentru a emite un astfel de aviz.
Vezi și ANALIZĂ Divergențe în România privind acordul UE-Mercosur: susținători vs critici
UE speră la un progres în relația cu India
Oficialii europeni mizează pe un rezultat mai favorabil în relația cu India. Ursula von der Leyen participă la summitul UE-India, cea dintâi fiind deosebit de interesată să finalizeze un acord de liber schimb cu a cincea economie globală după SUA, China, Germania și Japonia.
Negocierile pentru acordul de liber schimb UE-India au început în 2007, au fost suspendate în 2013 și reluate în 2022. Un progres major în discuții ar avea un impact semnificativ pentru ambele părți, acoperind o piață de 2 miliarde de persoane și aproximativ un sfert din PIB-ul global.
Un partener serios
UE este al doilea cel mai mare importator la nivel global. Peter Chase, cercetător asociat la biroul din Bruxelles al German Marshall Fund of the United States, a declarat pentru DW că multe țări văd în prezent UE drept „mult mai stabilă și mai de încredere” decât Statele Unite.
„UE este un partener bun de negociere, pentru că tratează cu seriozitate angajamentele asumate în acordurile comerciale”, a declarat Chase. „Și își dorește cu adevărat să construiască noi relații comerciale cu multe state.”