Ileana Stana Ionescu, povestea extraordinară a unei actrițe care a trăit ca-n filme

Data actualizării: Data publicării:
ileana stan ionescu razand

Ileana Stana Ionescu a primit de curând premiul Gopo pentru întreaga activitate. Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 60 de ani, actriţa a interpretat sute de roluri în teatru, film sau scenete de televiziune. La ediţiile precedente, acest premiu a fost acordat unor actori emblematici ai filmului românesc, precum: Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Ion Besoiu, Iurie Darie, Mitică Popescu sau Radu Beligan. „Ca-n filme” vă prezintă portretul unei mari doamne a teatrului şi filmului românesc.

Începuturile carierei. Remarcată de Radu Beligan

Dăruire şi talent. Deşi a jucat în sute de scenete de televiziune şi zeci de filme alături de actorii generaţiei de aur, prima şi marea sa dragoste a fost şi a rămas teatrul. Şi-a început cariera de actriţă la vârsta de 19 ani şi a fost remarcată la scurt timp de maestrul Radu Beligan şi chemată să dea probă pentru un post la Teatrul Naţional din Bucureşti. Aşa că din anul 1965, cel mai mare teatru din ţară i-a devenit a doua casă. Aici a interpretat roluri memorabile în piese de referinţă precum „Coana Chiriţa”, „Gaiţele” sau „Livada de vişini”.

ileana stana ionescu tanara
Ileana Stana Ionescu și-a început cariera în teatru, la 19 ani. A fost remarcată rapid de maestrul Radu Beligan

Ileana Stana Ionescu - actriţă: „Am jucat de toate, de toate şi pentru toţi. Și pentru teatru de copii. Ce să spun? Am avut o şansă nebună, au avut o generozitate din punctul ăsta de vedere nemăsurată, pentru că am avut ocazia să fac tot felul de drăcii. Şi dincolo de drăcii, şi lucruri foarte speciale şi serioase. Adică am avut ocazia să joc mult. Mult şi de toate!”

andrei ionescu sotul ioanei stana
Actorul Andrei Ionescu subliază atuurile pe care le-a avut ca actriță soția sa, Ileana Stana Ionescu: voce, frumusețe, acuratețe, sinceritate

Andrei Ionescu - actor, soţul Ilenei Stana Ionescu: „Are o voce specială, e recunoscută pe stradă numai după voce, dacă vorbeşte undeva, întoarce lumea capul şi ştie cine e. A fost frumuşică şi are o acurateţe, o sinceritate formidabilă care înseamnă mult în teatru. Mult”.

Ileana Stana Ionescu - actriţă: Nu aveţi idee ce sentimente am avut eu pentru această profesie! Nemăsurate, nemăsurate şi chiar pentru lucrurile care nu erau de o calitate extraordinară, dar pentru lucrurile care puteau fi înveşmântate, dacă te gândeai bine, într -o anumită direcţie, ca să îţi facă plăcere şi să fie bine”.

ileana stana ionescu 2019
Actrița Ileana Stana Ionescu: Nemăsurat am iubit această meserie!

Filmele memorabile în care a jucat Ileana Stana Ionescu

Ileana Stana Ionescu s-a remarcat în filme care au marcat generaţiile bunicilor şi părinţilor noştri: „Păcală”, „Eu, tu și Ovidiu”, „Dumbrava minunată”, „Cuibul de viespi” sau „Cucoana Chiriţa”.

Ileana Stana Ionescu - actriţă: „Lucrurile se petreceau atat de firesc si de natural, că nu îţi dădeai seama când trece timpul şi ce ai învăţat. Te-ai trezit dintr-odată că ai băgat de seamă nişte lucruri de care nu aveai habar şi că ştii ce ai să faci în continuare şi atmosfera se crea şi se lega atât de frumos, încât lucrurile veneau de la sine. Îţi spun, am avut o meserie superbă şi am încercat să o practic fără cusur”.

Andrei Ionescu - actor, soţul Ilenei Stana Ionescu: „Mai are o calitate: le joacă cu plăcere, fără încrâncenare, îi ies lucrurile firesc şi asta îi dă un anumit farmec”.

Ileana Stana Ionescu a jucat alături de actori emblematici precum: Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Mişu Fotino, Sebastian Papaiani.

Pe scena teatrului Naţional a debutat cu piesa „Idiotul”, avându-l ca partener pe Florin Piersic. Cei doi au jucat de-a lungul timpului atât în piese de teatru, cât şi în producţii cinematografice.

florin piersic si ioana stana ionescu
Florin Piersic și Ileana Stana Ionescu au fost parteneri în numeroase producții de teatru și film

Ileana Stana Ionescu - actriţă: „A fost un partener minunat şi toată viaţa mi-a reproşat că nu am jucat "prea destul" cu el. Auzi, "prea destul"... când eu am jucat cât se putea...un partener minunat şi un, cum să spun, un tovarăş de viaţă extraordinar. E, uite acum ma faci să mă impresionez, lasă-mă, întreabă-mă altceva...”

Ileana Stana Ionescu - actriţă:  „Draga (Olteanu Matei - n.r.) este o actriţă pe care trebuie să o observi din cap în coadă toată viaţa, mă simt apropiată de ea şi o iubesc foarte mult şi îi doresc din toată inima viaţă lungă şi sănătate să aibă, că aia e cea mai importantă”.

O poveste de dragoste cât o viață

ileana stana si andrei ionescu
Ileana Stana Ionescu și soțul ei, Andrei Ionescu, sunt împreună de mai bine de 60 de ani

Ileana Stana Ionescu şi-a găsit întotdeauna sprijinul şi echilibrul în soţul ei, actorul Andrei Ionescu, cu care este împreună de mai bine de 60 de ani. El s-a îndrăgostit la prima vedere, după ce a văzut-o pe scenă. S-au susţinut unul pe altul şi amândoi au avut aceeaşi pasiune comună: teatrul.

Andrei Ionescu - actor, soţul Ilenei Stana Ionescu: „Când au venit rudele ei din Italia, eu tocmai jucam un spectacol pus de Andrei Şerban, în care jucam un pictor, dar eram criminalul de fapt: dar eram fără păr, fără sprâncene, hidos, ce să vă mai spun. Şi a adus rudele la teatru. Şi au întrebat-o "Când apare, dragă, bărbată-tu?" şi zice: "Uite, ăsta este!" S-a făcut o linişte totală. Alea au înghetat. Nu mă ştiau pe mine, nu mă cunoşteau. Şi mă rog, au plecat după spectacol, eu rămânând să mă demachiez, să mă duc mai târziu. Şi când m-am dus şi eu şi am bătut la uşă, zice: "Ce căutaţi?". Zic: "Pe Ileana o caut!" ''Auzi, Ileana, vezi că te cată un domn!" "Hai dragă, ăsta e bărbatul meu!'' "Asta e bărbatul tău?!'' "Aaaau!!! Noi ne am speriat că e aşa bătrân şi urât!'' Şi eu eram frumos, evident".

Hotărâtă pe scenă, actriţa a fost hotărâtă şi în viaţa personală. Ea a fost cea a adresat cererea în căsătorie.

Andrei Ionescu - actor, soţul Ilenei Stana Ionescu:  „Pentru că eram un celibatar convins”.

Ileana Stana Ionescu - actriţă: „Nu, dar a fost un moment cu nu ştiu ce spectacol de te am cerut de bărbat, pentru că trebuia să mă mărit, "Şcoala femeilor" se numea. Nu mai ţin minte, tata. Important e că te- am cerut şi te-am luat”.

ileana stana ionescu premiul gopo
Actrița Ileana Stana Ionescu a primit în 2019 Premiul Gopo pentru întreaga activitate

Actriţa mărturiseşte că nu ar fi reuşit să aibă o carieră atât de frumoasă fără sprijinul soţului său.

Când se uită în urmă, Ileana Stana Ionescu nu regretă nimic şi poate să spună cu mâna pe inima că a trăit o viaţă ca-n filme.

Reporter: Oana Coşbuc
Imagine: Dragoş Stoica

Urmăriți emisiunea „Ca-n filme” la Digi24 în fiecare duminică de la ora 17:00

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri