Sprijinul României pentru Roma 2030, în concordanță cu o relație specială

Data actualizării: Data publicării:
Alfredo Maria Durante Mangoni
Alfredo Maria Durante Mangoni
Ambasadorul Italiei în România
Alfredo Maria Durante Mangoni este ambasadorul Italiei în România.
Alfredo-Maria-DURANTE-MANGONI_avatar_1680869633
Ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni. Foto: Arhivă personală

Dragi români, dragi prieteni ai Italiei, mandatul meu de Ambasador al Italiei la București se apropie de primii doi ani: o perioadă în care am simţit din plin amploarea prieteniei dintre țările și popoarele noastre. Am învățat să apreciez apropierea noastră pe principalele teme ale agendei europene și euro-atlantice și am înțeles cât de extinse și fructuoase sunt colaborările pe care le-am început. Știm să ne sprijinim reciproc și am demonstrat-o și în istoria recentă. Astăzi mă adresez vouă în numele acestei prietenii și acestui sprijin reciproc pentru a vă povesti despre o mare, minunată provocare în care va fi implicată Italia și capitala ei, Roma.

O plimbare în inima Romei este suficientă pentru a înțelege cât de meritat este titlul de Oraș Etern. Istoria ei se suprapune fără a se șterge, într-o stratificare prețioasă pentru cercetători, unică pentru locuitori, fascinantă pentru vizitatorii din întreaga lume. De aproape trei mii de ani, capitala Italiei oferă un exemplu de continuitate, de capacitate de adaptare la schimbări și de reinventare a prezentului său. Stă mărturie bogăția sa artistică profundă, demonstrând adaptarea Romei la întâmplările în schimbare de-a lungul mileniilor. Acum, acest oraș își prezintă candidatura pentru a găzdui Expoziția Universală din 2030. Înţelesul acestei candidaturi este surprins de identitatea grafică a logo-ului său: un arc stilizat care își schimbă culoarea și dă viață unor combinații infinite. Reprezintă soliditatea, eleganța monumentelor antice romane și sugestia unui prezent digital. Arcul permite intrarea, este o ușă deschisă către influențe noi și diferite. De asemenea, propune o cale comună, o serie de oportunități precum co-crearea diferitelor pavilioane naționale. Roma se așteaptă ca 30 de milioane de vizitatori să treacă prin acel arc în 2030, îndreptându-se să admire pavilioanele expoziționale din 150 de țări.

Din cele mai străvechi timpuri, Roma a ştiut să inventeze soluții de avangardă pentru cerinţele ale comunităților care o locuiau (un milion de locuitori pe vremea împăratului Augustus!). Este suficient să ne gândim la rețeaua futuristă de apeducte, care i-a adus Romei porecla de „Regina Aquarium” (regina apelor), sau la rețeaua de drumuri consulare care lega Orașul Etern de toate provinciile peninsulei și ale Imperiului ("toate drumurile duc la Roma"). Viziunea pe care Roma vrea să o dea expoziţiei pleacă tocmai de la capacitatea sa de a interpreta moștenirea trecută și prezentă privind către viitor.

De la nașterea sa, Roma - situată în centrul Mediteranei, o răscruce a trei continente - a atras idei și talente din afara granițelor sale. Colecția extraordinară de artă și cultură care o defineşte nu ar fi fost posibilă fără aportul altor culturi. Rezultatul este un amestec unic de istorie, natură și oameni care astăzi face din Roma o capitală modernă, o destinație pentru milioane de vizitatori și unde - ca acum două milenii - oamenii convieţuiesc sub semnul valorilor libertății și acceptării reciproce.
Chiar și astăzi Roma se află în centrul unui sistem de transport unic în lume. De pe aeroportul său, în principalele capitale europene, Balcani, Africa de Nord și Orientul Mijlociu se poate ajunge în mai puțin de două ore cu avionul, iar către toate destinațiile din întreaga regiune euro-mediteraneană în trei ore, de la Istanbul la Rabat, de la Cairo la Madrid și bineînțeles către orașele României, națiune al cărei nume oferă o evocare incontestabilă a Romei antice.

Din acest motiv, Roma Expo 2030 nu se propune ca proiect al Italiei doar pentru Italia. Dimpotrivă, Roma Expo 2030 este un proiect inovator care trebuie dezvoltat împreună cu toți cei care doresc să ia parte la el, în numele participării și mobilizării tuturor protagoniştilor publici și privați, pentru a crea o „generație a sustenabilităţii”, să creeze şi să realizeze proiecte funcționale cu scopul de a asigura tinerilor un viitor mai echitabil, durabil și mai incluziv și de a oferi o oportunitate extraordinară și prețioasă pentru toți protagoniştii economici, de a se întâlni şi a discuta despre cercetarea și dezvoltarea din țările noastre.

Expo Roma 2030 vrea să transmită mesajul de universalism tipic candidaturii Romei, inspirat de motto-ul „o expoziţie pentru toți”; și să aducă la Roma, pentru prima dată în istoria centenarului BIE, o expoziție extrem de simbolică pentru relansarea agendei ONU pentru dezvoltare sustenabilă.

Roma este și metropola cu cele mai multe spații verzi din Europa. Parcurile orașului, vilele istorice, rezervațiile naturale îi conferă un echilibru deosebit, o integrare străveche între cetățeni și natură, care poate reprezenta un exemplu pentru viitor. Nu întâmplător Roma este cel mai mare producător agricol din Europa: în perimetrul său se desfășoară o activitate intensă de cultivare, adesea inovatoare. Și aici, moștenirea trecutului nu reprezintă o povară, ci un imbold, o trambulină pentru a căuta soluții durabile pentru viitorul nostru comun și nu o simplă scenă.

Tema „Oameni și teritorii” reprezintă voința de a identifica noi modalități de conviețuire în ceea ce privește teritoriile în care se află comunitățile umane, în numele sustenabilității, incluziunii și inovării, pentru a aborda probleme centrale precum urbanizarea și creșterea durabilă, identificând soluții potrivite pentru diferite contexte. Tema candidaturii Romei este așadar extrem de actuală, într-o lume în care aglomerările urbane continuă să experimenteze o fază de expansiune totală, dar au nevoie de o nouă Renaștere. Orașele, în continuă creștere, nu sunt niciodată imuabile, ci se adaptează la transformările vremii și la reînnoirea indusă de activitatea umană continuă și inexorabilă, rezultat al nevoilor, cerințelor și aspirațiilor locuitorilor săi. Roma este un exemplu milenar în acest sens, capabilă să găzduiască o platformă pentru a reflecta asupra provocărilor comune ale viitorului: regenerarea teritoriilor noastre sub amenințarea schimbărilor climatice și a efectelor sale devastatoare; diversitatea și incluziunea comunităților noastre; sustenabilitatea grupurilor noastre urbane și economia circulară; descentralizarea și mobilitatea la nivel local, național și internațional; conectivitatea digitală ca forță motrice pentru dezvoltarea economică și incluziunea socială.

Roma intenționează să parcurgă această cale nu limitându-se doar la a se expune, ci oferind țărilor participante o cale operațională de colaborare, care își va avea punctul de sosire în Expo și, în anii care ne despart de această întâlnire, implementarea de proiecte și inițiative comune concentrate pe diferite experiențe și nevoi naționale. Pavilioanele de la Roma vor rămâne și vor fi la dispoziția exclusivă a țărilor participante chiar și după Expoziție, devenind parte dintr-o universitate și centru internațional de cercetare științifică.

Locul ales pentru a găzdui World Expo 2030 este situat într-o zonă de la periferia Romei, conectată la unele dintre zonele istorice ale orașului și aflată în apropierea unuia dintre campusurile universitare romane, care va acționa ca o punte de legătură cu vasta comunitate științifică a Capitalei Italiei. Evenimentul – al cărui Master Plan este realizat de arhitectul Carlo Ratti – are ambiția de a stabili noi standarde de sustenabilitate, cu zero emisii de CO2, reutilizarea materialelor, respectarea ciclului de viață al apei, aerului, energiei. Într-un cuvânt, nu doar ambiţia de a fi un loc care se întreţine singur, ci unul care este capabil să creeze și să ofere energie curată altor teritorii.

Roma este şi una din Capitalele diplomatice ale lumii - găzduiește peste 430 de Ambasade acreditate în Republica Italiană, pe lângă Sfântul Scaun, FAO și polul alimentar al ONU și trei mii de agenți diplomatici – dar în același timp este un loc de un tumult social extraordinar, adăpostind numeroase asociații culturale și ONG-uri, care acoperă sectoare de la solidaritate la asistență, de la educație la promovarea alfabetizării tehnologice, de la sectorul agroalimentar la promovarea protecției mediului.

Ultima Expoziție Universală a avut loc într-o țară arabă, Emiratele Arabe Unite (Dubai 2020-21) iar următoarea va avea loc în Asia, în Japonia (Osaka 2025). Este legitim să sperăm că ediția din 2030 (care sărbătorește printre altele centenarul BIE) poate readuce Expoziția Universală pe continentul nostru, Europa, şi datorită unui principiu obiectiv al rotației geografice. Faptul că Roma Expo 2030 este singura candidatură a unui stat membru al Uniunii Europene și NATO nu poate fi subestimat. În calitate de țări membre ale acestor Organizații, Roma și Bucureștiul împărtășesc aceeași moștenire de valori care plasează în centru persoana umană, libertățile și drepturile sale fundamentale care trebuie garantate. În lumina acestui element esențial de unitate între țările noastre și a convingerii că un eveniment de o semnificație universală precum Expo 2030 nu poate deveni în niciun fel un instrument de acreditare a viziunilor naționale cu modele adesea alternative celor ale societăților democratice, suntem încrezători în sprijinul oficial al României pentru proiectul Romei.

În acest spirit, în cazul în care Expo va fi găzguit de Roma, Italia ar fi dispusă să exploreze forme de colaborare cu orașul ucrainean Odessa, care să îi permită să aibă o însemnătate adecvată în cadrul evenimentului.

Pentru România, candidatura italiană capătă, în opinia mea, o importanță cu totul deosebită, deoarece cea mai mare comunitate de români din străinătate trăiește în Italia. Comunitatea românească, numeroasă și harnică și în Roma și Lazio, va putea astfel beneficia nu doar de efectele economice și de locuri de muncă în cadrul evenimentului, ci și de accesul facil la locul Expoziției Universale și la pavilionul național al României. Pe de altă parte, România este mai mult decât un prieten și un aliat: este de fapt una dintre țările care înțeleg și apreciază cel mai bine rolul Romei ca un far al culturii și civilizației comune. Legăturile dintre comunitățile noastre au lăsat urme capabile să supraviețuiască milenii întregi, așa cum demonstrează clar unul dintre cele mai cunoscute monumente antice ale capitalei noastre, precum Coloana dedicată împăratului Traian, o figură atât de importantă și pentru identitatea românească, încât apare în textul frumosului imn național al României. Prin urmare, cred că sprijinul României pentru Roma 2030 ar fi în concordanță cu o relație specială din punct de vedere politic, economic, istoric, cultural și mai ales uman între comunitățile noastre.

Vă așteptăm la Roma!

Partenerii noștri