Se vorbește adesea despre fenomenul evaziunii fiscale și despre modurile de combatere în privința acestuia. Problema pleacă de la modul defectuos în care Legea nr. 241/2005 este redactată. În primul rând, ea nu cuprinde o definiție legală a evaziunii fiscale, aceasta fiind adesea confundată și utilizată cu diferite înțelesuri.
În spațiul public se poate observa frecvent că acest concept este atribuit oricărei neîndepliniri a unei obligații fiscale, fără a se mai face distincții. Această legiferare lacunară produce inconsistențe majore în practică și, mai ales, în sancționarea fenomenului în cauză. În al doilea rând, atribuțiile diverselor organe de control financiar rămân neclare și necorelate. De asemenea, nu sunt tranșate nici limitele de proces penal cu cel fiscal, fapt care conduce adeseori la încălcarea unor principii fundamentale și la decizii ale CEDO contra României.
În esență, evaziunea fiscală presupune o sustragere de la plata de taxe și impozite. Modalitatea în care această sustragere are loc însă, pune reale probleme practicii, devenind un fenomen dificil de depistat, și chiar mai dificil de sancționat. Pentru a-l putea identifica și combate, ar fi de dorit să existe și în legislația noastră o delimitare clară a comportamentelor fiscale ce trebuie să fie sancționate din punct de vedere penal. Astfel, urmărind modelul de bune practici al altor state, considerăm că ar fi important să distingem între următoarele categorii:
evaziunea fiscală– forma clasică, care presupune o încălcare directă a normelor legale, cu scopul sustragerii de la impunerea de prelevări fiscale
eludarea fiscală – un comportament legal care, deși nu încalcă legea, urmărește obținerea unor reduceri de impozite și implicit, afectează bugetul la momentul final
abuzul de drept fiscal – o utilizare distorsionată a unor instrumente juridice adecvate, pentru a obține o reducere a impozitelor
insolvența fiscală – sustragerea de la executarea silită
Peste aceste distincții extrem de necesare pentru o legislație fiscală previzibilă și efectivă se suprapune nevoia unei asumări la nivel de stat a modului de sancționare pentru această infracțiune. Legea în cauză a suferit numeroase schimbări din partea mediului politic, dar și câteva decizii ale Curții Constituționale. Toți acești factori fac din combaterea evaziunii fiscale un mediu instabil, fără reguli clare. Articolul 10 prevede posibilitatea plății unei amenzi ca alternativă la pedeapsa închisorii, dacă prejudiciul este achitat cu o majorare de 20%. Rămâne neclar cât de concret intervine această sancțiune în combaterea fenomenului și nu de puține ori, s-a dovedit inconsistentă, în funcție de sumele de bani care au făcut obiectul evaziunii.
La finalul zilei, este important să ne familiarizăm cu ce înseamnă evaziune fiscală, să cerem tuturor politicienilor să recunoască gravitatea acestui fenomen în țara noastră și să vină cu soluții nepopuliste, reale, care aduc claritate și previzibilitate și care pot îndrepta aceste îndeletniciri.
