Eliminarea pensiilor speciale nu mai este doar o asumare față de Uniunea Europeană prin jaloanele PNRR – unde riscăm în continuare să pierdem 231 milioane euro, dar și o obligație morală urgentă a partidelor politice democratice de a se reabilita față de greșelile trecutului. Optimismul vine din faptul că, în sfârșit, avem un guvern care nu mimează rezolvarea acestei uriașe vulnerabilități pentru stabilitatea și siguranța națională.
Este momentul să judecăm lucrurile corect. Magistrații reprezintă astăzi una din categoriile esențiale ale societății moderne și parte a puterii judecătorești care asigură echilibrul unui stat democratic. Pe de o parte, este adevărat că, în raporturile de muncă, această categorie are o serie de interdicții și limitări similare funcționarilor publici, iar ideea pensiei de serviciu și a pensionării timpurii vine să compenseze aceste lipsuri. Pe de altă parte, aceste foloase capătă, prin notorietatea lor publică, concepții și reacții deosebit de negative care crează, la rândul lor, un val de ură față de categoriile beneficiare de pensii speciale. Aici nu vorbim de stigmatizarea magistraților de către guvernananți ci de o dezaprobare publică față de aceste beneficii din partea celor 4,6 milioane de simpli pensionari.
Ruptura de logică în cazul pensiilor speciale poate fi văzută din mai multe perspective. Știm deja că instanțele de judecată funcționează cu lipsă de personal ceea ce duce, implicit, la procese greoaie și interminabile. La începutul acestei luni, CSM comunica public faptul că există un grad de ocupare de 84% în rândul magistraților, dar restul de 16% rămâne descoperit din cauza faptului că angajările sunt blocate. Însă comunicarea acestor cifre în formă brută riscă să omită un lucru foarte important: putem asuma că cele mai afectate de lipsa personalului sunt judecătoriile din orașe mici sau comune, mai puțin atractive pentru potențiali angajați, în consecință efectele se resimt puternic aici. Acest lucru pune presiune pe sistemul de justiție iar CSM a recunoscut în comunicările oficiale că, “în ultimii cinci ani, din cauza deficitului de magistrați, încărcătura pe judecător a crescut exponenţial fiind cu 45% mai mare comparativ cu anul 2020”. Astăzi, două treimi din magistrați ies la pensie între 47-49 de ani, ceea ce reprezintă o vulnerabilitate existențială pentru sistemul juridic. Și atunci, de ce avem magistrați pensionați la 48 de ani, la vârsta la care un angajat atinge maturitatea profesională, afectând gradul de ocupare și, totodată, lipsind sistemul judecătoresc de experiența lor? De ce pensionare specială la 48 de ani și o pensie umflată artificial și nu contributivitate până la 65 de ani, cu o pensie calculată pe baza veniturilor, care, în cazul magistraților cresc în funcție de vechime, respectiv generând o pensie mai mare? De aceea, este nevoie de gândirea unui coeficient de calcul onest astfel încât acesta să încurajeze ieșirea la pensie a magistraților la vârsta standard de pensionare.
Radiografia pensiilor speciale și excepția devenită regulă
Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi s-a realizat in anul 1997, ca urmare a modificării si completării Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, înlocuită mai târziu de Legea nr. 303/2004. Aceasta era argumentată de “necesitatea izvorâtă din statutul profesional al acestora, care impune interdicții pe care celelalte categorii de asigurați nu le au”. Prima excepție era, așadar, legalizată. Doar că, aceste beneficii au fost extinse, în timp, și altor categorii: parlamentari, militari, polițiști, diplomați, foști ofițeri de informații, foști angajați ai fostei Securități (!!!) etc, până la un punct în care cetățeanul de rând, plătitor disciplinat de CAS, a ajuns cam singura excepție de la regulă. Întăresc această afirmație spunând că, în 2023, erau nu mai puțin de nouă legi în vigoare care reglementau pensiile speciale iar astăzi sunt șase categorii mari de beneficiari: judecătorii și procurorii, diplomații, angajații din aviația civilă; grefierii și alți angajați auxiliari din instanțe și parchete, funcționarii parlamentari și angajații Curții de Conturi. Între timp, am eliminat pensiile speciale pentru parlamentari și lucrăm la soluții pentru celelalte categorii.
Doar în ultimii ani, pensiile speciale au însumat 1% din PIB, totalizând peste 3,5 miliarde de euro. Acești bani au fost împărțiți, de-a lungul acestui timp, unui număr de 300.000 de beneficiari. De exemplu, cele mai recente date arată că un magistrat are o pensie specială medie de 25.200 de lei, din care doar 7400 lei reprezintă, în fapt valoarea contribuției către sistemul de pensii, diferența fiind acoperită din bugetul de stat. Acestea sunt fonduri care nu se regăsesc în spitale, în școli, în infrastructură sau în sprijinul pensionarilor care au muncit o viață întreagă.
Testul european al pensiilor speciale
Există state europene care acordă forme speciale de pensii pentru anumite categorii profesionale, dar există diferențe semnificative față de România în ceea ce privește criteriile, proporțiile și transparența sistemului. În România, problema principală este dimensiunea privilegiului și caracterul necontributiv, nu doar existența unor excepții.
În Franța, anumite categorii beneficiază de un regim special de pensie, dar acesta este integrat în sistemul public, cu un caracter contributiv. Pensia se bazează pe ultimii ani de salarizare, dar nu depășește un anumit plafon stabilit de stat. În Italia, a fost introdus calculul pensiei pe baza contribuțiilor efective în detrimentul formulei bazate pe ultimele salarii, tendință care continuă treptat în armonizarea sistemelor speciale cu cel general public. În Germania, judecătorii, funcționarii publici și militarii beneficiază de un sistem de pensii finanțat integral din buget care nu implică contribuții sociale la sistemul general de asigurări sociale dar aceste privilegii au limitări stricte, inclusiv vârstă minimă (ex. 60–65 ani) și condiții progresive impuse de legislație iar pensia este plafonată la aproximativ 71% - 72% din salariul ultimilor 2 ani de activitate în unele state federale.
Da, câteva state europene mențin forme de pensii speciale pentru anumite categorii profesionale. Totuși, față de România, aceste regimuri sunt bine integrate în structura contributivă publică, supravegheate prin legislație fiscală strictă și reformate continuu pentru reducerea dezechilibrelor.
Argumente și soluții concrete pentru justețea sistemului de pensii
Eliminarea pensiilor speciale nu este doar o decizie economică ci este o reparație morală și un act de igienă democratică. Dacă România își dorește un sistem public just și sustenabil, trebuie să înceapă prin a pune capăt acestor privilegii care au transformat pensia într-un premiu de castă.
Așa cum arătam anterior, păstrarea pensiilor speciale a dus la suspendarea unei tranșe de peste 230 milioane euro din PNRR. Banii nu sunt complet pierduți dar există acest risc dacă nu eliminăm pensiile speciale. Nu în 30 de zile, dar obligatoriu până în noiembrie 2025, acesta fiind termenul dat de Comisia Europeană. Penalizarea prin suspendare a acestor fonduri face parte dintr-un pachet mai larg de sancțiuni aplicate României, în valoare de 869 milioane de euro, pentru trei jaloane neîndeplinite în PNRR, unul fiind reforma pensiilor speciale. Mimarea fostelor guvernări de eliminare a pensiilor speciale nu a impresionat Comisia Europeană care acum nu mai lasă loc negocierilor. Din fericire, guvernul condus de premierul Ilie Bolojan este determinat nu doar să parcurgă tehnic acest plan ci să îl croiască în așa fel încât să treacă testul constituţional. Decizii precum creșterea vârstei de pensionare pentru magistrați la 65 de ani, majorarea vechimii minime la 35 de ani și limitarea pensiei la cel mult 70% din salariul net astfel încât să nu mai avem pensii mai mari decât veniturile din activitate sunt de competența exclusive a legiuitorului, cu șanse mari de a trece testul constituționalității.
Pensiile speciale sunt nesustenabile. Faptul că ele încă există, într-o formă netransformată, spune mai multe despre prioritățile sistemului decât orice declarație de bună intenție. Astăzi, cu peste 11.000 de beneficiari și costuri anuale de miliarde de lei, statul îngroapă bani într-un sistem care nu produce niciun beneficiu public real. Reforma trebuie să aibă un parcurs ferm: începând cu eliminarea cumulului pensiei speciale cu salariul, continuând cu recalculări, și finalizând cu integrarea în sistemul general de pensii.
Pensiile speciale nu sunt doar o anomalie legislativă, ci o nedreptate instituționalizată, în vreme ce aceste pensii acordate în afara principiului contributivității au devenit expresia unei rupturi între stat și cetățean. România nu își permite să amâne reforma. Nu putem cere solidaritate socială când sunt tolerate excepții injuste în interiorul propriului sistem. Fiecare zi de întârziere are costuri în bani europeni pierduți, în încrederea cetățenilor și în credibilitatea internațională. Pensiile speciale nu sunt doar o chestiune bugetară, ele reprezintă o problemă morală și democratică. Pensiile speciale sugerează că statul are două viteze: una pentru cei protejați politic sau instituțional, și alta pentru cetățeanul de rând. Statul nu trebuie să fie special. Doar corect.
