Sari la conținut

Nu au unde să-şi vândă marfa

Gheorghe Florea este unul dintre cei peste 7.000 de localnici care se ocupă de legumicultură în comună. Are aproape 2 hectare de teren şi opt solarii în care cultivă rădăcinoase, verdeţuri, roşii şi ardei. În ultimii doi ani a investit, în două dintre solarii, 80.000 de lei. Problema cu care se confruntă însă este vânzarea legumelor.

"Există o invazie de legume aduse din afară care ne concureză, nu ştiu în ce măsură vin în ţară şi la ce preţuri care ne concurează. De exemplu vara, roşiile noastre poate sunt la 1 leu- 1,5 lei kg, cum a fost şi anul acesta, dar cele de afară sunt la doi lei, doi lei şi ceva", spune Gheorghe Florea, agricultor din Băleni.

Pentru ca legumele să fie arătoase şi să crească bine, agricultorii au nevoie de îngrăşăminte, lucru care implică cheltuieli suplimentare.

Şi Mircea Toma are un hectar şi jumătate de teren pe care cultivă legume pe tot parcursul anului. Deşi îi este greu să-şi vândă marfa la tarabă sau en-gros, nu vrea să intre în nicio asociaţie din cauza birocraţiei.

"E cam greu, e alergătură multă şi dacă vine la om la poartă, băi nene trebuie să îmi dai 500 de lei pentru transport, drumuri, cam greu să dai bani din buzunar", spune Mircea Toma, agricultor. 

Ca să nu rămână cu legumele nevândute, oamenii au început să-şi vândă marfa la cele două depozite en gros din localitate. Aici ajung zilnic aproape 40 de tone de produse.

 "Anul ăsta chiar au înţeles oamenii ca să aducă marfa aici, nu mai se duc la piaţă", spune Florin Gheciu, administratorul depozitului de legume, Băleni.

Autorităţile locale au venit şi ele în sprijinul localnicilor. Acum, peste 900 de oameni au obţinut certificatul de producător de la primărie.

"În perioada când s-au emis atestatele de producător, angajaţii primăriei împreună cu primarul şi cu viceprimarul şi cu alte persoane au lucrat până la 10 seara pentru a emite atestatele de producător", spune Marian Paraschiv, primarul comunei Băleni

În comuna Băleni, sunt peste 4.000 hectare de teren cultivat cu peste 30 de varietăţi de produse legumicole.

Reporter: Ruxandra Morar
Operator: Dan Dascălu

Etichete: vanzare , legume , marfa

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale