Marfar deraiat lângă Orşova. Potrivit CFR, cauzele deraierii vor fi stabilite de o comisie de investigare  

Data publicării:
tren deraiat 1

Circulaţia feroviară pe magistrala Timişoara - Bucureşti este blocată, după ce, în această dimineaţă, în jurul orei 5, un tren de marfă a deraiat în apropierea oraşului Orşova din judeţul Mehedinţi.

Două trenuri de călători aflate în apropierea zonei unde a avut loc incidentul au fost oprite pe şine iar călătorii au fost evacuaţi şi transportaţi cu maşini în oraşele din apropiere pentru că circulaţia va fi reluată, cel mai devreme, mâine dimineaţă.

Cele patru vagoane care au deraiat erau în compunerea unui tren de marfă destinat transportului de cereale, format din 35 de vagoane.

CFR le recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre întârzierile acumulate în parcurs, în staţiile şi agenţiile CFR centrale şi locale. Potrivit CFR, cauzele deraierii vor fi stabilite de o comisie de investigare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Comoara” din subsolul României pe care încă nu o exploatăm. Cele șapte zone unde există pământuri rare
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Și ei divorțează! După șapte ani de căsnicie, îndrăgitul cântăreț și lider de trupă rock cere custodia...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
„Hai, repede, că s-a băgat!” Mărturii din arhivele Securității despre cozile interminabile din comunism...
Newsweek
Cum să cureți în spatele frigiderului în doar două minute, fără să-l miști. Trucul simplu care te ajută
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”