Măsuri urgente împotriva inundaţiilor, doar pe hârtie, în Vâlcea

Data publicării:
120214 inundatii valcea

Judeţul Vâlcea se pregăteşte de inundaţii. Cel puţin la nivel declarativ. Autorităţile au emis tot felul de comunicate, care însă nu au ajuns acolo unde ar trebui. La oamenii care ar putea fi afectaţi.  

La Olăneşti Sat, în Vâlcea, de ordinul prefectului s-a auzit când a venit echipa de la Digi24. Oamenii stau cu frica în sân, după ce râul Olăneşti şi-a dublat debitul în ultimele zile. În 2010, o viitură pe acest râu a făcut prăpăd.

Primarul din Băile Olăneşti ştia de ordinul prefectului. Dar doar el.

Edilul susţine şi că a dat indicaţii agenţilor economici din zonă să cureţe şanţurile şi malurile râului.

„S-au luat măsuri cu privire la decolmatare rigolelor, şanţurilor, secţiunile de scurgere ale podurilor, podeţelor. Am verificat cursurile de apă şi urmărim îndepărtarea materialului lemnos din albia râului, am verificat torenţii”, a spus Sorin Vasilache, primar Băile Olăneşti.  

Circulara cu privire la posibilele inundaţii a fost trimisă de prefectul judeţului Vâlcea la toate primăriile din judeţ la începutul acestei săptămâni.

I-am avertizat că datorită temperaturilor ridicate, având efect topirea zăpezilor, ar putea să apară inundaţii pe teritoriul judeţului Vâlcea. I-am atenţionat să îşi ia toate măsurile, să continue curăţarea şanţurilor şi rigolelor de pe marginea drumurilor. De asemenea, torenţii şi pârâurile să le cureţe de material lemnos şi eventuale resturi”, a precizat Alexandru Nadolu, prefectul judeţului Valcea.

Şi în anul 2013, inundaţiile au făcut dezastru în localităţile vâlcene. Au fost afectate mai multe locuinţe, gospodării ale populaţiei, obiective socio-economice şi infrastructura din 54 localităţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localități care și-au schimbat județul peste noapte. Cum a redesenat România granițele administrative
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...