Un drum judeţean din Iaşi este reabilitat de două ori, în 8 luni

drum 1

Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi a atribuit, pe 4 august 2014, două contracte pentru refacerea a două drumuri judeţene afectate de inundaţii. Unul dintre acestea a fost DJ 281 Sticlăria - Slobozia - Sireţel. Paradoxal, acelaşi drum a fost reabilitat acum 8 luni de către firma Construct & Drum, printr-un contract atribuit de CJ Iaşi.

Șeful Direcției de Drumuri Județene, Daniel Minciună, a explicat că acum se face o întreținere ușoară, o pietruire, pentru că termenul de garanție a fost de 3 luni.

CJ Iaşi este condus de către Cristian Adomniţei. După ce a fost ales în această funcţie, în iunie 2012, Adomniţei l-a instalat pe post de consilier personal pe bunul său prieten, Daniel Minciună. După doar 3 luni, Minciună a fost numit la conducerea drumurilor şi podurilor din Iaşi. În momentul de faţă, cele două instituţii, care sunt conduse de doi buni prieteni, atribuie contracte din bani publici aceleiaşi firme, Construct & Drum. Pietruirea drumurilor din judeţul Iaşi a devenit o afacere foarte profitabilă pentru firma Construct & Drum SRL. Societatea îl are ca unic acţionar pe Dan Mihai Cojocea, care a reuşit în ultimele luni să obţină contracte atât de la CJ Iaşi, cât şi de la Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor Iaşi. Ultimele două inundaţii din acest an, din iunie şi de la începutul lunii august, i-au adus firmei două contracte de 165.000 de euro. Contractele au fost atribuite fără licitaţie.

”Având în vedere că sunt situaţii limită, situaţii de calamităţi, aceste contracte se atribuie prin încredinţare directă, dar cu prospectarea pieţei. Pe raza comunei Vânători sunt mai multe drumuri, sunt 3 drumuri acolo. Au fost invitaţi 3 ofertanţi, s-au prezentat doi, a câştigat Construct Drum”, a declarat Daniel Minciună.

Declaraţia directorului Minciună este contrazisă de contractul publicat pe site-ul de achiziţii publice, unde se spune clar că DJADP Iaşi a cerut o singură ofertă, cea a firmei Construct & Drum. În momentul de faţă, locuitorii din zona Lespezi - Vânători sunt nemulţumiţi de modul în care firma Construct & Drum se ocupă de refacerea drumului distrus de inundaţii. Ei spun că muncitorii au venit, au lucrat două zile, după care au plecat cu tot cu utilaje şi au lăsat lucrările de izbelişte.

”Eu nu am terminat lucrarea. Eu acum lucrez acolo. Am adus, pentru moment, drumul cât de cât să se poată circula. Lucrarea nu este gata. Am luat utilajele de acolo, pentru că am avut nevoie de excavator două zile în altă parte”, a precizat Dan Mihai Cojocea, patronul Construct & Drum. Firma abonată la bani publici a vrut, în 2012, să ia aproape 8.000 de euro de la Comuna Prisăcani din judeţul Iaşi, pentru o lucrare pe care nu a efectuat-o.

”El promisese în baza contractului că va aduce 1.000 de tone de piatră pentru comuna Prisăcani. Eu am întrebat unde e? El mi-a zis că uite, am acte. Lasă actele. Să vedem dacă cineva din comuna Prisăcani îmi confirmă că ai adus 1.000 de tone. Dacă ai adus, poftim banii. N-am găsit nimic. Poveşti”, a acuzat Constantin Chirilă, primarul comunei Prisăcani.

Primăria a dat firma în judecată şi a câştigat procesul în acest an, printr-o decizie definitiă şi irevocabilă. Despre această lucrare fictivă făcută în comuna Prisăcani, patronul firmei are o explicaţie originală. Dan Mihai Cojocea, patronul Construct & Drum: ”Ln Primăria Prisăcani s-a schimbat primarul și n-a mai vrut să mai plătească.”

Administratorul drumurilor şi podurilor din Iaşi spune că e foarte mulţumit de modul în care lucrează firma Construct & Drum.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate