Tratamentul fără bisturiu pentru pietre la rinichi

Data publicării:
dr_rucsandra_manu

Litiaza renală, adică așa-numitele pietre la rinichi, afectează numeroase persoane și pot genera simptome foarte neplăcute, care se agravează în timp. Este bine de știut însă că există, în prezent, un tratament foarte eficient, complet neinvaziv, cu rezultate foarte bune. Despre acesta aflăm de la Dr. Rucsandra Manu, medic primar urologie.

Persoanele care dezvoltă pietre la rinichi se pot confrunta cu infecții urinare repetate, dar simptomul cel mai supărător este colica renală. Durerea apare brusc și are o intensitate foarte mare, greu de suportat, astfel că pacienții se adresează în urgență medicului. Pot apărea însă și dureri abdominale sau pelvine, durere la urinare și senzația de necesitate continuă de a urina. Este indicat ca persoanele cu astfel de manifestări să se adreseze fără întârziere medicului urolog.

Este important de știut că tratamentul pentru litiaza urinară este realizat în prezent prin metode minim invazive și doar în situații excepționale se poate ajunge la o intervenție chirurgicală mai amplă. În centrele specializate în tratamentul pietrelor la rinichi, pacienții beneficiază de litotriția extracorporală cu unde de șoc (ESWL), un tratament complet neinvaziv, dar și de litotriție laser prin uereteroscopie flexibilă sau de nefrolitotomie percutanată atunci când trebuie extrași calculi renali de mari dimensiuni.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Actul de care proprietarii apartamentelor construite înainte de 1990 au nevoie la vânzare. Verificarea care...
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Adria Arjona, transformare spectaculoasă pentru rolul din „Superman”. Rutina care o ține peste 3 ore pe zi în...
Adevarul
Danu Spartanu, după bătaia cu Tolea Ciumac: „Mă doare capul. Până la nuntă, trece”. Ce i-a spus Marian...
Newsweek
Pensii militare: CCR explică de ce 2 pensionari cu aceiași funcție pot primi sume de bani diferite la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O „dualitate fascinantă”. Oamenii de ştiinţă au descoperit la o femeie de 117 ani atât semne de îmbătrânire...
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Ce spune Chris Rock despre palma primită de la Will Smith, la patru ani de la incident: "Am avut o zi...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță