Alexandru Rafila: Nu cred că programul redus al magazinelor a fost o decizie bună. Cozile s-au mutat la benzinării

Data publicării:
clienti in supermaket cu masca
Oameni la cumpărături în supermarket. Foto: Profimedia Images

Medicul Alexandru Rafila spune că închiderea mai devreme a magazinelor în zonele cu incidență ridicată a cazurilor de COVID-19 nu face decât să producă mai multă aglomerație și, după ce magazinele se închid, cozile se mută în benzinăriile care au început să vândă tot mai multe produse alimentare.

„Eu cred că nu a fost o decizie bună. Puteau să facă lucrul ăsta, ca magazinele să se închidă cu jumătate de oră înainte de ora limită de circulație, cred că era suficient. Aglomerația, de multe ori, e generată de neliniște. Cozile s-au mutat de la magazine la benzinării. Benzinăriile ar trebui să vândă mai puțin alimente, s-au adaptat”, a spus Rafila la DigiFM.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Nu am făcut nimic decât să mutăm aglomerația și să concentrăm oamenii într-un anumit interval orar. Dacă lucrul acesta se întâmplă în toate zilele săptămânii, dacă crește incidența în București, atunci aglomerația va fi mult mai mare în acest interval orar”, a adăugat el.

„Este aceeași idee păguboasă care a stat la baza închiderii piețelor agroalimentare anul trecut, prin octombrie, când se spunea că e mai puțin riscant să mergi în supermarket decât să mergi într-o piață care era în bună parte deschisă, cu o ventilație mai bună decât un supermarket. Și atunci, oamenii s-au înghesuit în supermarket. E aceeași abordare, aceeași judecată. Eu și atunci am explicat că e mai bine să ai mai multe spații deschise și un interval mai lung de timp”, a continuat Rafila.

„Se pare că noi aplicăm metode în care nu logica e pe primul loc, ci diverse opinii ale unor oameni care au instinctiv ideea că, cu cât produci mai multe restricții, cu atât ajungi să controlezi epidemia. Din păcate, nu este așa. Eu cred că întotdeauna trebuie să existe un echilibru între măsurile pe care le iei, gradul de acceptabilitate al măsurii și efectul pe care îl au asupra sănătății publice”, a mai spus medicul.

„Probabil că această analiză referitoare la fluxurile de persoane pe ore trebuia făcută întâi, apoi să se ia decizia. Chestiunea asta creează neîncredere din partea publicului și, în loc să discutăm despre un parteneriat între populație și autorități, discutăm de două tabere opuse și atunci și scopurile de sănătate publică sunt mai greu de atins în cazul în care oamenii sunt ostili unei anumite măsuri”, a adăugat Rafila.

PSD, partidul din care face parte medicul, a contestat în contencios administrativ la Curtea de Apel București, hotărârea de guvern prin care se impune închiderea magazinelor în fiecare zi la ora 18.00 în localitățile în care rata de inicidență a cazurilor COVID este mai mare de 7,5 la mie și în weekend în cazul în care rata este cuprinsă între 4 și 7,5 la mie.

PSD spune că măsura „are un impact cu efecte devastatoare atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra societății în ansamblul ei”.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu a sps că măsura rămâne în vigoare, pentru că dă rezultate. Cîțu a subliniat faptul că măsura de a închide magazinele de la ora 18.00 acolo unde incidența cazurilor este ridicată a dus la o scădere a ratei de pozitivare cu COVID-19, tocmai pentru că mobilitatea, factorul principal prin care se răspândește virusul, a fost limitată.

„Am văzut situația economiei din România dacă nu făceam nimic. Am văzut cum numărul persoanelor infectate a crescut de la 2.000 pe zi, la 6.000 în doar câteva zile. Studiile specialiștilor ne spun că mobilitatea este factorul prin care se răspândește cel mai mult virusul iar prima măsură luată de toate țările din Uniunea Europeană a fost aceea de a reduce mobilitatea. Vedem că după ce am luat această măsură avem un platou, chiar o scădere a ratei de pozitivare, asta înseamnă că ceva impact a existat”, a adăugat el.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...