Sari la conținut
News Alert

Bazinul de peste 6 milioane de lei în care nu a înotat nimeni niciodată

Pentru 240 de elevi din Bucureşti înotul e o distracţie doar de vacanţă. Şi asta deşi şcoala lor are un bazin semi-olimpic. Scăldatul este strict interzis pentru că autorităţile nu au făcut recepţia lucrării nici la trei ani după terminarea lucrărilor.

Investiţia de peste 6 milioane de lei e ascunsă în spatele unui gard de tablă şi al unei porţi zăvorâte cu lanţ.

Terenul e năpădit de ciulini şi buruieni. Bazinul de înot a fost cedat primăriei sectorului 2 de Compania Naţională de Investiţii în septembrie 2015. Edilii ar fi trebuit doar să-i taie panglica şi să-l pună la dispoziţia celor 240 de elevi din Şcoala 25. Clădirea a rămas însă tot închisă.

La parter are vestiare şi duşuri. La etaj sunt două săli: monitorizare video şi prim-ajutor medical. Plus bazinul semi-olimpic... gol.

Reporter: Aţi văzut apă aici?

Mihaela Stoian – directorul şcolii nr. 25, Sector 2: Am văzut apa, când a fost în probe. După care n-am mai văzut-o, da, într-adevăr.

În trei ani, pilonii de metal au început să ruginească, iar panourile izolatoare s-au dezlipit pe alocuri. Lemnul arcadelor a început să pocnească.

Câteva jgheaburi de scurgere au cedat şi la exterior. La câţiva paşi de această clădire se află bazinul de vară al şcolii. Tot gol, murdar şi interzis elevilor. Autorităţile Sectorului 2 susţin că la toamnă copiii vor înota aici.

Dan Cristian Popescu - viceprimarul Sectorului 2: „Probabil că undeva la începutul anului şcolar, bazinul va putea fi deschis. Trebuie obţinut un aviz ISU, pentru că atunci când s-a construit nu s-a avut în vedere acest fapt. Iar pe lângă acest aviz ISU, care se poate obţine doar în urma unor lucrări suplimentare, mai sunt şi cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea acestui bazin”.

Primăria caută acum un administrator pentru bazin. Ofertele depuse de asociaţiile sportive sunt în analiză acum, iar câştigătorul va fi anunţat zilele viitoare.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale